Calcule: cum se califică Steaua şi Astra în primăvara europeană
Înainte de ultima etapă din faza grupelor Ligii Europa, programată la 8 decembrie, ambele echipe româneşti au şanse considerabile de calificare în 16-imile de finală ale competiţiei.
Grupa L
Steaua - Osmanlispor 2-1
FC Zürich - Villarreal 1-1
Clasament: 1. Osmanlispor 7p, 2. Zürich 6p, 3. Villarreal 6p, 4. Steaua 6p.
Programul ultimei etape: Villarreal - Steaua, Osmanlispor - Zurich
Pentru a se clasa la final pe unul din primele două locuri indiferent de rezultatul de la Ankara, Steaua trebuie să câştige la Villarreal. Dacă Osmanlispor o bate pe Zurich, atunci steliştii se pot califica şi cu un egal cu goluri, de la 2-2 în sus.
Grupa E
Austria Viena - Astra 1-2
AS Roma – Viktoria Plzen 4-1
Clasament: 1. AS Roma 11p, 2. Astra 7p, 3. Austria Viena 5p, 4. Plzen 3p.
Programul ultimei etape: Astra - AS Roma, Plzen - Austria Viena
AS Roma va veni în România deja calificată, astfel că Astra are o şansă în plus în disputa cu italienii. Giurgiuvenii se pot califica chiar în cazul unei înfrângeri cu Roma, cu condiţia ca Austria Viena să nu bată la Plzen. La egalitate de puncte între Astra şi Austria Viena, mai departe vor merge austriecii, care au avantaj la "directe".