Ce i-a făcut dinamovistul Matei iubitei, înainte de plecare
Dinamoviştii sunt în al doilea cantonament al iernii, la Marbella, în Spania. Elevii lui Mihai Teja mai au de suportat încă mai bine de o săptămână de antrenamente grele, meciuri şi momente departe de cei dragi.
Înainte să plece, fotbaliştii au avut însă grijă ca familiilor lor să nu le lipsească nimic în această perioadă, iar fotoreporterii Click! au surprins cele mai elocvente imagini.
”Câinii” se antrenează din greu în Spania pentru returul Ligii 1. Acasă, şi-au lăsat soţiile sau iubitele.
Nu cu probleme, pentru că toţi au avut grijă ca acestora să nu le lipsească nimic. Fotoreporterii Click! au fost pe fază şi au imortalizat un moment concludent: fostul căpitan Cosmin Matei şi iubita lui, Silviana, au făcut fix înainte de plecarea fotbalistului în cantonament, o oprire la un bancomat din zona Dorobanţi.
Acolo, Matei a scos bani şi i-a înmânat prietenei cu care este de mai bine de cinci ani. De altfel, mijlocaşul vrea să se însoare cu Silviana, o studentă la medicină, originară din Constanţa. După ce au terminat treburile la bancomat, cei doi au avut drumuri separate: fata a mai rămas în oraş, iar Matei a mers direct acasă. Avea de terminat, probabil, bagajele pentru perioada de pregătire din Spania.