CFR să-i facă statuie lui Vinicius! A calificat echipa în grupele Ligii Europa

Ultima actualizare:

    Vinicius e specialist în marcarea golurilor cu capulFOTO: Sportpictures.eu
Vinicius e specialist în marcarea golurilor cu capulFOTO: Sportpictures.eu

Ca și anul trecut, CFR Cluj rămâne singura echipă din România care face performanță în cupele europene. Ardelenii s-au impus în Suedia cu 1-0 și s-au calificat în play-off-ul Ligii Europa.

Dan Petrescu nu iubește spectacolul, ci doar victoria, astfel că rezultatul de aseară, 1-0 pe terenul celor de la Djurgarden, îl mulțumește pe deplin. Pentru că formația campioană nu a făcut un joc strălucit, dar și-a atins obiectivul, calificându-se în play-off-ul Ligii Europa. Eroul partidei a fost același fundaș golgheter Vinicius, care a înscris – cum altfel? – cu capul, așa cum a mai făcut-o de câteva ori în acest an. Centrarea din minutul 55 a venit din piciorul lui Deac, internaționalul român recuperat exact la timp după accidentarea suferită la națională acum două săptămâni. De fapt, Vinicius pare a fi devenit, la cei 36 de ani ai lui, liderul echipei, iar dacă ardelenii se vor gândi vreodată să îi facă statuie cuiva din echipă, el e cel mai potrivit model. Nu doar pentru că acum a calificat echipa în play-off, dar și pentru că, în afara prestațiilor excepționale din apărare, a marcat goluri decisive atât în ediția trecută a campionatului, cât și în cea actuală. Cel mai recent, sud-americanul a adus victoria cu Hermannstadt, dar anul trecut făcuse același lucru în meciurile cu Sepsi și FCSB. Ca să nu mai spunem de golul din finala campionatului, de la Craiova, care a apropiat foarte mult titlul de Cluj…

Revenind la meci, fără să strălucească în prima repriză și doar pâlpâind puțin în cea de-a doua, CFR a dovedit și în Suedia că este aceeași formație pragmatică din anii trecuți, o echipă care sacrifică totul de dragul rezultatului. Dar nu o putea face dacă nu l-ar fi avut în poartă pe Bălgrădean, autor a două intervenții miraculoase, câte una în fiecare repriză.

Acum, deja se vede calificarea în grupe, următoarea adversară fiind mai modesta echipă finlandeză KuPS Kuopio. Aceasta a învins, tot aseară, cu scorul de 2-0, pe Suduva, din Lituania. Meciul va avea loc joia viitoare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net