Chivule, chiar vrei să rămâi şchiop?

Ultima actualizare:
Chivu a jucat mult timp cu cască
Chivu a jucat mult timp cu cască

Cristi Chivu a spus de curând că nu mai are voie să joace fotbal din cauza problemelor de sănătate care l-au şi forţat să se retragă prematur din activitate. În aceste condiţii, nu mică ne-a fost mirarea când miercuri a apărut la antrenamentele Viitorului, sub comanda lui Gheorghe Hagi.

Pentru un jucător de valoare nu poate fi dramă mai mare decât obişnuirea cu viaţa plictisitoare de după agăţatul ghetelor în cui. Fotbalul care ţi-a dat totul te atrage ca un drog şi acesta este motivul pentru care mulţi împing până în pânzele albe activitatea profesionistă. Unii continuă să se antreneze sau să joace chiar împotriva sfaturilor medicilor şi acesta pare să fie şi cazul lui Cristi Chivu. Retras oficial în martie 2014, fostul internaţional a şocat pe toată lumea prin revenirea sa pe teren, la antrenamentele Viitorului, echipă antrenată şi patronată în Liga I de Hagi.

Fanii şi presa au început imediat să-şi pună întrebări. Oare s-a însănătoşit Chivu şi se reapucă de fotbal sau e doar o mişcare pentru a da jos kilogramele acumulate de Crăciun şi Revelion? Nimeni nu ştie însă ce e în capul lui Chivu, dar cert este că fostul fundaş al lui Inter n-ar avea voie să încalţe ghete de fotbal din cauza degetului său la care a suferit nu mai puţin de patru operaţii. Calvarul lui Chivu a început în august 2012, la o partidă cu Hajduk Split, din play-off-ul Ligii Europa. Atunci a suferit o luxaţie la un deget de la piciorul drept şi a fost operat de două ori.

Chivu a revenit pe teren la 18 decembrie 2012, într-un meci din Cupa Italiei, dar accidentarea a recidivat. Au urmat alte două intervenţii chirurgicale, prima la Miami, pe 21 august 2013, şi a doua în februarie, tot în SUA. Anul trecut a primit un tricou de la Inter, un “mulţumesc” şi un “la revedere”. La 35 de ani, Chivu pare să mai bage însă o visă şi îşi testează limitele după ce n-a mai jucat fotbal din mai 2013. Dacă mai poate, sunt şanse să-l vedem din nou pe teren, poate chiar în echipamentul Academiei lui Gheorghe Hagi. Ieri, Chivu n-a mai mers însă la antrenamente, fapt care poate avea dublu înţeles: fie l-a durut din nou piciorul, fie totul a fost o joacă.

A avut 15 accidentări grave în carieră

Februarie 2014: Cristi Chivu a fost operat la piciorul drept, la o clinică din SUA
Februarie 2014: Cristi Chivu a fost operat la piciorul drept, la o clinică din SUA

Problema de la deget, care a fost fatală carierei lui Cristi Chivu, n-a reprezentat decât bomboana de pe colivă. Fostul internaţional a avut în cariera sa nu mai puţin de 15 accidentări serioase, care au însumat în total 840 de zile de absenţă de pe gazon, adică aproape 2,5 ani.

Ca un făcut, pe toate le-a suferit în tricoul Interului. Prima, şi care chiar i-a pus viaţa în pericol, a avut loc în 2010, când a suferit acea uluitoare fractură de craniu, într-un meci cu Chievo, la Verona. Pentru asta a ratat 21 de meciuri. Au urmat apoi opt accidentări mai uşoare, musculare, la gleznă sau la genunchi, caracteristice fotbaliştilor, iar în 2012 a început calvarul cu degetul, care a reprezentat începutul sfârşitului pentru fotbalistul Cristi Chivu.

Martie 2014: Românului i-a fost organizată o festivitate de retragere de la Inter
Martie 2014: Românului i-a fost organizată o festivitate de retragere de la Inter

Mai 2014: Purtând orteză, Cristi îşi lua copiii de la grădiniţă
Mai 2014: Purtând orteză, Cristi îşi lua copiii de la grădiniţă

Decembrie 2014: Complet vindecat, Chivu a mers de Sărbători la schi, sport permis de medic
Decembrie 2014: Complet vindecat, Chivu a mers de Sărbători la schi, sport permis de medic


    Decembrie 2014: Complet vindecat, Chivu a mers de Sărbători la schi, sport permis de medic
Decembrie 2014: Complet vindecat, Chivu a mers de Sărbători la schi, sport permis de medic

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net