Condiţia lui Anghel Iordănescu pentru a rămâne la naţională
Amicalul cu Italia de marţi, 17 noiembrie, ar putea fi ultimul meci al lui Iordănescu pe banca României. Pentru a semna un nou contract, „Tata Puiu” îi va cere lui Răzvan Burleanu o mărire substanţială de salariu, cu care să nu se facă de ruşine la turneul final din Franţa.
Mircea Sandu, fostul preşedinte al FRF, a dat cărţile pe faţă şi a dezvăluit zilele trecute suma de bani pe care o încasează lunar Anghel Iordănescu la cârma naţionalei. „Dacă rămâne pe 10.000 de euro pe lună înseamnă că se înjoseşte. Eu i-aş fi dat 400.000 de euro pe an”, a spus Sandu, atacându-l indirect şi pe duşmanul său, Răzvan Burleanu.
Aşadar, cu doar 120.000 de euro pe an, “Generalul” Iordănescu e la coada plutonului de 24 de selecţioneri care vor fi vara viitoare la Euro 2016. Până şi selecţionerul Albaniei, italianul De Biasi, câştigă mai mult. “Contractul meu expiră a doua zi după meciul cu Italia. N-am semnat încă nimic pentru că mai sunt multe lucruri de lămurit”, a afirmat recent tehnicianul de 65 de ani. Evident, punctul cel mai fierbinte va fi reprezentat de retribuţia sa, una jenantă, în condiţiile actuale.
«Tata Puiu» vrea salariu dublu
În negocierile cu Răzvan Burleanu, Iordănescu va miza în primul rând pe încasările de aproximativ 20 de milioane de care se va bucura FRF-ul în urma participării tricolorilor la Euro. Astfel, Anghel Iordănescu va solicita cel puţin o dublare a salariului, până undeva în jurul sumei de 250.000 de euro pe an. Dacă Iordănescu deţine titlul de cel mai prost plătit antrenor calificat la Euro, omologul său din această seară, italianul Antonio Conte, se află la celălalt capăt al ierarhiei. Cu 4,5 milioane de euro pe an (aproape 400.000 de euro pe lună), Conte e al doilea cel mai bine plătit selecţioner din Europa, după englezul Roy Hodgson.
Tricolorii, cu victimele din «Colectiv» pe tricouri
Naţionala României va juca în această seară la Bologna cu tricouri speciale, create în memoria victimelor din clubul „Colectiv”. Astfel, pe numerele de pe spatele fotbaliştilor au fost inscripţionate numele celor care au decedat în incendiu. „E tristeţe mare în toată lumea. A început totul la noi, unde au murit atâţia oameni. Am văzut ce s-a întâmplat şi în Franţa, e greu”, a spus Gabi Torje. „S-a ajuns prea departe”, a completat Cristi Săpunaru.
Cel mai bine plătiţi selecţioneri de la Euro 2016
Selecţioner Naţională Salariu anual
1. Roy Hodgson Anglia 5.000.000
2. Antonio Conte Italia 4.500.000
3. Joachim Löw Germania 3.300.000
4. Vicente del Bosque Spania 3.000.000
5. Didier Deschamps Franţa 1.700.000
*sume exprimate în euro
Cel mai prost plătiţi selecţioneri de la Euro 2016
Selecţioner Naţională Salariu anual
1. Anghel Iordănescu România 120.000
2. Jan Kozak Slovacia 180.000
3. Pavel Vrba Cehia 190.000
4. Adam Nawalka Polonia 200.000
5. Gianni De Biasi Albania 220.000
*sume exprimate în euro