"Contele" italienilor urăşte românii
Atât ca jucător, cât şi ca antrenor, Antonio Conte s-a lovit într-un fel sau altul de România. Din acest motiv, selecţionerul Italiei consideră meciul de marţi cu tricolorii un prilej de revanşă.
Peste două zile, la Bologna, aerul amical al partidei Italia – România nu se va simţi decât în rândul jucătorilor şi în tribune. Pe banca Squadrei Azzurra, selecţionerul Antonio Conte va lua lucrurile cât se poate de serios, ca o răfuială personală. Când aude de România, antrenorului de 46 de ani îi revine în memorie episodul trist petrecut în urmă cu 15 ani, la Euro 2000. În sfertul de finală Italia – România (2-0), mijlocaşul Conte şi-a încheiat cariera la naţională după un fault dur comis de Gică Hagi în minutul 55. Aflat în vârf de formă la acea vreme, jucătorul lui Juventus a suferit o ruptură a ligamentelor genunchiului drept, accidentare care l-a scos mult timp din circuit.
N-a acceptat scuzele lui Hagi
„Toţi cei care joacă fotbal ştiu cât de uşor se poate rupe piciorul unui adversar. Cred că faultul lui Hagi a fost premeditat, e o ruşine. N-am nici un dubiu că el a vrut să-mi rupă piciorul. M-a distrus”, a spus Conte la finalul acelei partide. Supărarea sa a fost atât de mare încât n-a acceptat să fie vizitat de Hagi la vestiare, „Regele” intenţionând în zadar să-şi ceară scuze. Coincidenţa face ca meciul Italia – România de la Euro 2000 să fie ultimul sub tricolor şi pentru Gică Hagi, eliminat pentru două „galbene”, primul încasat după intrarea criminală la Conte. Ajuns între timp la conducerea naţionalei Italiei, Antonio Conte n-a scăpat de coşmarul „România”. De această dată, selecţionerul cvadruplei campioane mondiale a fost deranjat de români în mod indirect. Mai exact, în această vară, naţionala noastră a luat faţa Italiei în clasamentul FIFA exact când trebuia, îndeajuns pentru a fi cap de serie la tragerea la sorţi a preliminariilor CM 2018. Ca urmare, italienii au picat în urna secundă şi au dat în grupe peste Spania. „De ce nu suntem capi de serie? Nu ştiu, mă întreb şi eu de ce Italia e în spatele unor naţionale inferioare nouă”, a spus Conte, aluzie directă la „cenuşăreasa” România, infiltrată la un moment dat până pe locul şapte în lume.
Eliminarea lui Hagi, o pagină neagră a Europenelor
Meciul Italia – România de la Euro 2000 a fost un dezastru pe toate planurile pentru Gică Hagi. Pe lângă faultul dur la Antonio Conte, “Regele” a avut şi alte gesturi nesportive (proteste, simulări şi provocări), fiind eliminat pe bună dreptate de pe teren. Ulterior, presa internaţională a inclus “roşul” primit de Hagi printre cele mai urâte momente din istoria Campionatelor Europene.
Italia a picat testul cu Belgia
Faţă de noi, italienii şi-au mai programat o partidă de verificare în această pauză competiţională. Înaintea duelului de marţi de la Bologna contra tricolorilor, naţionala lui Antonio Conte s-a deplasat în Belgia pentru a înfrunta cea mai bună echipă a lumii, aşa cum arată în prezent clasamentul FIFA. “Dracii roşii” şi-au confirmat statutul de favoriţi şi au câştigat mai clar decât o arată scorul (3-1). Italienii au punctat primii pe tabelă, dar s-au predat ulterior în special din cauza numeroaselor greşeli defensive. Cum selecţionerul Conte a convocat pentru “dubla” cu România şi Belgia nu mai puţin de 28 de jucători, e de aşteptat ca Italia să-şi schimbe total componenţa comparativ cu echipa de start folosită vineri la Bruxelles.