Din dragoste, erau să fie linșați

Ultima actualizare:

    Jucătorii au scăpat  cu greu din  mâinile fanilor
Jucătorii au scăpat cu greu din mâinile fanilor

Trupa din Birmingham a învins pe WBA, 2-0, şi s-a calificat în semifinalele Cupei Angliei, iar suporterii au pătruns pe gazon pentru a sărbători. Majoritatea celor din tribune a luat în stăpânire terenul, iar poliţiştii au efectuat deja 17 arestări.

Aston Villa a ajuns în semifinalele Cupei după ce sâmbătă s-a impus în faţa celor de la West Bromwich Albion. Golurile au fost reuşite de Fabian Delph (51) şi Scott Sinclair (85), dar niciunul dintre ei nu avea să bănuiască ce se va întâmpla la final. În primă fază, un grup restrâns de ultraşi a intrat pe gazon spre sfârşitul partidei, dar incidentul a fost repede aplanat. Totuşi, finalul a adus o “mare” de oameni printre jucători, în timp ce forţele de ordine erau neputincioase. Fanii şi-au făcut fotografii cu favoriţii şi şi-au luat câteva suveniruri, iar adversarii au intrat în grabă la cabine de frica unor violenţe. “Cineva mi-a luat banderola, altcineva gheata stângă. Înţeleg bucuria suporterilor, dar a fost periculos. Unii încercau să mă sărute şi mă muşcau. A fost îngrozitor”, a povestit Delph, semn că nici idolii ultraşilor nu au dus-o atât de bine. “Am arestat 17 suporteri şi vom ajuta federaţia să identifice persoanele implicate”, au declarat poliţiştii. 

Suporterii au invadat  terenul pentru a-i  felicita pe fotbaliştii  lui Aston Villa
Suporterii au invadat terenul pentru a-i felicita pe fotbaliştii lui Aston Villa

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
masina electrica statie de incarcare foto Shutterstock
image
image
image
image
image
image
bucurie romani jpg
fani romania frf ro jpg
Romania  Ucraina Euro 2024 Foto Inquam Photos  Stefan Constantin (6) jpg
bucuria romanilor dupa victoria cu ucraina jpg
3x3 bcr streetball jpg
andrei ratiu si fiica jpg
Selfie cristiano ronaldo euro 2024 jpg
fani romani jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net