Din nou la închisoare! Ioan și Victor Becali, condamnați în cazul judecătoarei Geanina Terceanu

Ultima actualizare:

    Ioan Becali se întoarce după gratii
Ioan Becali se întoarce după gratii

Magistraţii instanţei supreme au decis, marţi, condamnarea la cinci ani şi opt luni de închisoare a lui Victor Becali, Ioan Becali a primit şapte ani şi patru luni de închisoare, în timp ce Cristian Borcea a fost achitat, în dosarul în care sunt acuzaţi că i-au dat mită aproape 200.000 de euro fostei judecătoare Geanina Terceanu pentru a da o soluţie favorabilă în dosarul transferurilor de jucători. Geanina Terceanu a fost condamnată la şapte ani de închisoare.

Decizia pronunţată marţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este definitivă. Alături de Cristian Borcea, au fost achitaţi şi avocaţii Antonie Iorgovan şi Daniel Petre.

Procurorii DNA i-au trimis în judecată, în februarie 2016, pe Geanina Terceanu pentru luare de mită, pe cei trei oameni de fotbal pentru dare de mită şi pe cei doi avocaţi pentru mărturie mincinoasă. Potrivit procurorilor, în cursul lunii februarie 2009, Geaninei Terceanu, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, i-a fost repartizat dosarul în care Borcea şi fraţii Becali fuseseră trimişi în judecată pentru înşelăciune şi evaziune fiscală privind transferurile unor jucători.

Pe 3 aprilie 2012, Terceanu a pronunţat în dosarul respectiv o hotărâre de achitare faţă de toţi inculpaţii trimişi în judecată şi pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina acestora, achitare pronunţată în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a din Codul de procedură penală din anul 1968 ("fapta nu există”).

Potrivit rechizitoriului, pentru a pronunţa această soluţie, magistratul ar fi primit, în intervalul aprilie 2009 - mai 2012, o sumă totală de 195.000 de euro, din care 185.000 de euro de la Ioan şi Victor Becali, iar 10.000 de euro de la Cristian Borcea.

Din banii primiţi, magistratul a folosit 56.000 de euro pentru cumpărarea unei locuinţe.

Avocaţii Iorgovan şi Petre au fost audiaţi în calitate de martori în legătură cu faptele de care sunt acuzaţi Terceanu şi respectiv cei trei oameni de fotbal în acest dosar, ocazii cu care aceştia au făcut afirmaţii mincinoase, potrivit procurorilor.

În 12 noiembrie 2012, hotărârea de achitare pronunţată de Geanina Terceanu a fost desfiinţată printr-o decizie a Curţii de Apel Bucureşti, care a dispus pedepse între trei şi opt ani de închisoare, cu executare sau cu suspendare, în cazul inculpaţilor. Ioan Becali a fost condamnat la opt ani de închisoare, iar Victor Becali şi Cristi Borcea, la câte şapte.

Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis rejudecarea cauzei, motivând că judecătorii de la CAB au respins toate probele cerute, nu i-au ascultat temeinic pe cei opt oameni de fotbal acuzaţi şi a dispus condamnarea pe probe în baza cărora fuseseră anterior achitaţi, de Tribunalul Bucureşti.

În urma rejudecării, tot la Curtea de Apel Bucureşti, toţi inculpaţii au primit, în martie 2014, pedepse cu executare: Cristian Borcea şi Ioan Becali - câte şase ani şi patru luni, Victor Becali - patru ani şi opt luni, Gheorghe Copos - trei ani şi opt luni, Mihai Stoica - trei ani şi şase luni, Gheorghe Neţoiu şi Jean Pădureanu - câte trei ani şi patru luni, şi Gheorghe Popescu - trei ani, o lună şi zece zile.

Dintre cei opt oameni din fotbal mai sunt încarceraţi Victor Becali şi Cristian Borcea, ceilalţi fiind eliberaţi condiţionat.

Ioan Becali a fost eliberat condiţionat în 14 septembrie, după ce a executat doi ani şi şase luni din pedeapsa de şase ani şi patru luni primită în dosarul transferurilor. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
William și copiii Wales, Profimedia (3) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Simona Halep (Getty Images) jpg
cristiano ronaldo bucurie jpg
sumudica si geaca norocoasa jpg
ianis hagi rangers profimedia jpg
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
FCSB (Sportpictures) jpg
Rapid Dinamo (Sportpictures) jpg
Minge - fotbal
image
actualitate.net
image
actualitate.net