Doar banii mai contează. CFR luptă pentru imagine și bonusul financiar

Ultima actualizare:

    Clujenii au scos un punct cu Randers, în septembrieFoto: sportpictures.eu
Clujenii au scos un punct cu Randers, în septembrieFoto: sportpictures.eu

În scurtul său mandat de antrenor la CFR, Marius Șumudică a repetat aproape obsesiv următoarea propoziție: ”Scopul meu aici este să fac bani pentru echipă!” Iar apoi, paradoxal, tocmai el a provocat un adevărat cutremur financiar la echipa campioană. Nu fiindcă ar fi dorit, ci pentru că a fost schimbat după eșecul cu Steaua Roșie Belgrad, unul care a trimis formația campioană în Conference League. Și pe lângă ratarea intrării în Liga Campionilor sau măcar în Liga Europa, competiții cu o recompensare financiară substanțială, CFR a fost nevoită, mai apoi, să piardă bani și din schimbarea antrenorilor, respectiv din plecarea unor jucători.Readus ca un salvator, Dan Petrescu a continuat să conducă echipa din victorie în victorie în Liga 1. Nu și în competiția europeană, în care n-a obținut decât un punct, cu Randers, la Cluj. Un punct care poate fi considerat norocos. Așa cum se poate spune că CFR a pierdut altele și cu ceva ghinion. Tocmai pentru a mai îndulci situația, gruparea clujeană își propune să câștige meciul de astăzi, cu Jablonec. Atât pentru imaginea sa, cât și pentru a pune mâna pe jumătatea de milion de euro dată de UEFA.În conferința de dinaintea ultimei partide din Conference League, Dan Petrescu a declarat că nu se aştepta ca formaţia sa să aibă un parcurs atât de bun în campionat – 16 victorii în 18 etape, dar nici la parcursul slab din Conference League – o remiză, patru înfrângeri: “Normal că e un meci special. Aşteptările erau mari. Ne aşteptam să facem puncte mai multe. În campionat este o surpriză plăcută tot ce se întâmplă. Nu mă aşteptam nici în cele mai frumoase visuri ca echipa asta după 18 meciuri să aibă 16 victorii În acelaşi timp, nu mă aşteptam ca în Conference League să fim doar cu un punct după cinci meciuri. Realitatea este aceasta. Putem găsi o mie de scuzee, dar scuzele nu le acceptă nimeni şi toţi ştiţi ce s-a întâmplat aici la club. N-a fost o stabilitate. Poate acest lucru s-a văzut în Europa, dar în campionat nu s-a simţit. Cred că este de învăţat din ce s-a întâmplat anul ăsta. O lecţie pentru viitor. Dar în acelaşi timp, sunt conştient că adversarii cu care am jucat sunt din campionate mult mai puternice decât campionatul românesc”, a spus Petrescu.

Clujenii n-au timp de odihnă

Dorința de a termina într-un mod pozitiv campania europeană este și motivul pentru care Petrescu intenționează să-și forjeze echipa, nemenajându-și jucătorii importanți. O altă situație paradoxală dacă ne gândim că antrenorul bucureștean s-a plâns mai mereu de faptul că formația sa evoluează în prea multe meciuri comparativ cu rivalele sale din Liga 1 ce au părăsit de multă vreme Europa.  “Nu putem să acuzăm prea mult jucătorii, pentru că ei dau tot în competiţiile europene. Dar nici nu vrem să jucăm meciul ăsta cu gândul la campionat. Voi băga cea mai bună echipă posibilă. Vom încerca să câştigăm meciul, să respectăm competitţia şi să respectăm clubul şi fanii noştri. Mă gândeam chiar că Jablonec poate să câştige grupa. Dacă ei vor câştiga au şanse mari la locul doi. Trebuie să vină aici să rişte să câştige. Pentru ei să se califice ar fi o minune, nimeni nu se aştepta. Nu o să-mi menajez niciun jucător. Va fi greu, dar trebuie să încercăm. Mâine (n.r. - astăzi), sigur nu va fi ca un meci din România, va fi cu intensitate maximă”.   Programat la ora 19.45, la Cluj, meciul CFR – Jablonec va fi condus de o brigadă de arbitri din Germania, cu Harm Osmers (36 de ani) la centru. Acesta va fi ajutat de Dominik Schaal, Robert Kempter, iar Robert Schröder va fi rezervă. Ultimul meci arbitrat de Osmers s-a disputat în 3 decembrie, în Bundesliga: Union Berlin - Leipzig (2-1). Pe plan internațional, acesta a avut precedenta apariție în 21 octombrie, când a oficiat la partida Vitesse Arnhem - Tottenham (1-0).

Conference LeagueUltima etapăAZI (joi, 9 decembrie)Grupa A19.45 Linz - Helsinki19.45 Alashkert - MaccabiClasament: 1. Linz 13p, 2. Maccabi Tel Aviv 10p, 3. HJK Helsinki 6p, 4. Alashkert 0pGrupa B19.45 Partizan - Anorthosis19.45 La Gantoise - FloraClasament: 1. La Gantoise 10p, 2. Partizan Belgrad 7p, 3. Flora Tallinn 5p, 5. Anorthosis Famagusta 5pGrupa C19.45 ȚSKA - Roma19.45 Zorya - BodoClasament: 1. FK Bodo Glimt 11p, 2. AS Roma 10p, 3. Zorya Lugansk 6p, 4. ȚSKA Sofia 1pGrupa D19.45 CFR - Jablonec19.45 Alkmaar - RandersClasament: 1. Alkmaar 11p, 2. Randers FC 7p, 3. FK Jablonec 6p, 4. CFR Cluj 1pGrupa E22.00 Feyenoord - Haifa22.00 Union - SlaviaClasament: 1. Feyenoord Rotterdam 11p, 2. Slavia Praga 7p, 3. Union Berlin 6p, 4. Maccabi Haifa 4pGrupa F22.00 Copenhaga - Slovan22.00 PAOK - LincolnClasament: 1. FC Copenhaga 12p, 2. Slovan Bratislava 8p, 3. PAOK Salonic 8p, 4. Lincoln Red Imps 0pGrupa G22.00 Tottenham - Rennes (amânat)22.00 Vitesse - MuraClasament: 1. Rennes 11p, 2. Vitesse Arnhem 7p, 3. Tottenham 7p, 4. NS Mura 3pGrupa H22.00 Omonia - Kairat22.00 Basel - KarabaghClasament: 1. FC Basel 11p, 2. Karabagh 11p, 3. Omonia Nicosia 3p, 4. Kairat Almati 1p

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net