EXCLUSIV Ricardo Cadu, fără secrete, după divorţ: Ador să o fac fericită pe Ana
Ricardo Cadu se confundă cu istoria recentă a celor de la CFR Cluj. Fostul căpitan al ardelenilor a ajuns în vară la AEL Limassol, lăsând în urmă România. A luat-o însă cu el pe Ana Maria Pop, femeia care l-a făcut să creadă în suflete pereche. Portughezul a lăsat garda jos şi ne-a vorbit fără secrete despe viaţa lui de după divorţ, alături de Ana. Jurist,manechin şi actriţă, frumoasa lui iubită a fost la fel de expansivă şi nu şi-a ascuns sentimentele faţă de lusitan.
Povestea are un traseu simplu: s-au văzut acasă într-un cer de prieteni, s-au placut şi formează un cuplu din toamna anului trecut. “În primul rand am observat că Ana este foarte frumoasă. Zâmbeşte tot timpul, cred că asta mi-a placut cel mai mult când am văzut-o prima dată. Ulterior, am descoperit şi partea frumoasă «din interior» şi mi-am dat seama că e greu să îi rezişti”, ne-a marturisit Ricardo Cadu despre cum i-a captat fata atenţia. “Prima dată am observat la el privirea caldă. După ce am discutat puţin m-a impresionat faptul că vorbeşte foarte bine limba română şi este un bărbat foarte inteligent, cu simţul umorului”, ne explică Ana cum a cucerit-o fotbalistul.
Sunt împreună de aproximativ un an
Mergem mai departe, întrebările sunt scurte pentru ca cei doi îndrăgostiţi să-şi poată “povesti povestea”. Ei trăiesc la Limassol acum, după o perioadă în care dragostea lor s-a consumat la distanţă. “Viaţa lânga un fotbalist nu este aşa cum îşi imaginează lumea, o continuă vacanţă. Este foarte frumos pentru că suntem împreună acum, însă avem responsabilităţi amândoi”, precizeaza Ana. Ricardo a avut de depăşit o perioadă mai puţin frumoasă din viaţa personală, trecând printr-un divort, însă acum vede lucrurile în roz: “Ana a apărut în viaţa mea la momentul potrivit. Şi a adus cu ea exact ceea ce mă face fericit: liniştea şi «focul», de care aveam nevoie... acea combinaţie care ştiam că exista undeva, pusă deoparte pentru mine. Este o persoană atât de pozitivă încât nu ai cum să nu te molipseşti. Am impresia că încep să cred în suflete pereche, destin… şi magnetism. Ador să o fac fericită”. Iubita lui îl completează: “Ricardo a dat un nou sens zâmbetului meu pentru că ştie să mă facă fericită”.
Ricardo este bucătarul în casă
Ana ne-a dezvăluit cum îşi împart treburile casnice: “Este bărbatul ideal: facem totul împreună şi gătim amândoi. Ricardo e specialist în bucătăria mediteraneană. În timpul liber mergem la plajă, încercăm să mai descoperim câte ceva pe insulă, ne uitam la filme sau la fotbal, după caz”. Cadu intervine: “Ar mai fi ceva de adăugat: având în vedere că mâncăm 90 la sută fructe de mare, cine credeţi că găteşte? “
Nu ratează nici un meci, dar ţine cu Dinamo
“Ştiam că Ricardo joacă de mulţi ani la CFR. Tatăl şi unchiul meu sunt microbişti, iar eu de mică ţin cu Dinamo. Inevitabil auzisem de “jucatorul” Cadu... doar era căpitanul rivalilor şi ne luau titlurile”, ne spune Ana Maria. Cadu o remarcase pe fată în oraş: “O ştiam pe Ana din vedere. Clujul este un oraş mic, te intersectezi cu aceeaşi oameni. Şi crede-mă, Ana nu trece neobservată”.