Florin Andone, spre Anglia!
Atacantul celor de la Cordoba, Florin Andone, este dorit de Aston Villa, englezii demarând tratativele. Românul are contract cu spaniolii până în vara anului 2017.
"Românul în vârstă de 22 de ani a înscris şase goluri în 16 meciuri pentru echipa spaniolă aflată în dificultate, pe ultimul loc în La Liga. Deşi s-a născut în România, Andone s-a mutat în Spania când avea 12 ani. A fost promovat la echipa principală a clubului Cordoba în decembrie şi de atunci a impresionat, fiind convocat la naţionala României. Scouteri de la Villa au fost alertaţi în legătură cu progresele sale şi clubul a început discuţiile, o nouă întâlnire urmând să aibă loc săptămâna viitoare", se arată în presa engleză.
Daily Mail spune că Florin Andone e cotat la şase milioane de lire sterline, dar este posibil ca spaniolii de la Cordoba să accepte mai puţin, echipa fiind aproape de retrogradare.