Gică Hagi vrea 18 echipe în Liga 1

Ultima actualizare:

    Gică Hagi vrea să se revină la sistemul din anii 80-90Foto: sportpictures.eu
Gică Hagi vrea să se revină la sistemul din anii 80-90Foto: sportpictures.eu

„Regele” susține că România a contat în fotbalul internațional fiindcă prima divizie a avut un număr mare de formații.

Cum CFR Cluj și FC Dinamo și-au amânat meciurile din cauza numărului mare de persoane cu rezultat pozitiv la testarea pentru depistarea COVID-19, ediția 2019/2020 a Ligii 1 riscă să nu se mai încheie la timp. Sau să fie anulată...În acest context, se vorbește tot mai mult despre „înghețarea” competiției. Și despre mărirea numărului de formații participante la divizia de elită de la 14, câte sunt acum, la 16 sau chiar la 18. Nimeni n-ar mai retrograda, ar promova primele două din Play-Off-ul  Ligii a 2-a, iar ultima clasată din Liga 1 ar disputa un baraj cu ocupanta locului 3 în divizia secundă.O astfel de părere a emis, recent, și Mircea Lucescu, care tocmai a fost numit antrenor la Dinamo Kiev. Un punct de vedere asemănător are și Gică Hagi, care a mai pledat și în trecut pentru revenirea la un campionat cu 18 participante. ”E ideal. Pentru România e ideal. Suntem o ţară care avem 20 de milioane.  Cele mai mari performanţe s-au făcut cu 18 echipe. Țara asta are judeţe importante, echipe de tradiţie, mari.  Aşa că acolo trebuie să mergem. Cu cât suntem mai puţini, cu atât suntem mai săraci”, a declarat Hagi la Digi Sport. 

„Vecinii ne iau jucătorii!”

Liderul generației care a atins sferturile de finală la Campionatul Mondial de fotbal din 1994 nu se limitează în a critica doar structura competiției interne, ci abordează și modul în care sunt organizate cluburile de la noi în „sportul rege”. Și dă ca exemplu țările învecinate cu România „Dacă vrem să avem un fotbal foarte bun, trebuie să avem buget de 20-26 de milioane. Cum au vecinii noştri. Că au început să ne cumpere jucători. Noi concurăm cu cei de lângă noi, nu cu cei din vest. Până să ajungem la cei din vest, trebuie să-i batem pe ăştia de lângă noi, care deja ne bat. Și nu e un lucru care ne pică bine”.Hagi dă și un exemplu legat de scăderea cotei fotbalului de la noi. „Eu lui Iancu ce-i fac acum? Daţi-mi voi răspunsul. Vine Iancu la mine. Are ofertă... Ce fac? Îl las, n-am ce să fac.  Chiar dacă e foarte mică şi va fi foarte mică. Există variante, bineînţeles, că se interesează pentru el. Că dacă e cel mai bun? Şi cel mai bun... Să vedeţi la ce preţ pleacă Iancu. Câteva sute de mii, care e nimic. Golgheterul campionatului României, dar ce să fac? Şi eu vreau să-l ţin pe Iancu 5 ani, să-i dau 200.000, 300.000 salariu să joace la noi în continuare, dar de unde?”, a concluzionat „Regele”.

Rivaldinho e al doilea golgheter al Viitorului

La finalul partidei cu Chindia (4-1), Gică Hagi a mărturisit că are motive să fie bucuros.  „E o zi frumoasă pentru mine. Mă uit şi avem cele mai multe goluri marcate în acest an. În primii șase golgheteri, cinci sunt ai noştri. Înseamnă că mă laud şi eu vis-a-vis de conducere. Că fac ceva. Dar mă mândresc cu ei, cu toate că avem limitele noastre. Mă bucur pentru Rivaldinho. Mă bucur pentru Iancu”.  Autor al unei „duble” cu Chindia, brazilianul a ajuns la 11 goluri în acest campionat. În timp ce Iancu are 18. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
William și copiii Wales, Profimedia (3) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Simona Halep (Getty Images) jpg
cristiano ronaldo bucurie jpg
sumudica si geaca norocoasa jpg
ianis hagi rangers profimedia jpg
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
FCSB (Sportpictures) jpg
Rapid Dinamo (Sportpictures) jpg
Minge - fotbal
image
actualitate.net
image
actualitate.net