Gică Popescu s-a întors pe terenul de fotbal
Gică Popescu a fost eliberat în urmă cu aproape două luni, după o condamnare în „Dosarul Transferurilor”, şi acum a acceptat invitaţia de a juca la un turneu în sală. Gică Popescu (48 de ani) se află cu ocazia Sărbătorilor de iarnă la Poiana Braşov şi până la petrecerea de Revelion s-a „încălzit” pe terenul de fotbal.
A jucat în sală alături de prieteni
Competiţia amicală e deja o tradiţie în această perioadă pentru fotbalişti. Cristi Tănase, Marius Constantin sau Romeo Surdu s-au aliniat la start, dar dintre ei s-a remarcat Gică Popescu. Surpriza celor prezenţi a fost cu atât mai mare cu cât „Baciul” a ieşit recent de după gratii, după ce a ispăşit un an şi opt luni, vinovat fiind în „Dosarul Transferurilor”. În plus, el este o prezenţă rezervată în public, fiind zărit doar la câteva jocuri ale Viitorului, clubul condus de cumnatul său, Gică Hagi. Fostul căpitan al Barcelonei le-a arătat tuturor că deşi a împlinit 48 de ani nu şi-a pierdut prea mult din abilităţi şi a fost în centrul acţiunii şi la sesiunea de fotografii, iar alături de el a pozat mândru şi fiul său, Nicolas. „ E distractiv, nu jucăm să ne rupem oasele. E plăcut, o atmosferă destinsă”, a spus Marian Constantinescu, de la Chiajna, completat şi de jucătorul celor de la Voluntari, Dinu Todoran: „Am venit să facem mişcare, să ne întâlnim cu prietenii, cu foştii colegi. E foarte frumos aici”.