Grigoraş, antrenor la Timişoara

Ultima actualizare:

    Petre GrigoraşFoto: Mediafax
Petre GrigoraşFoto: Mediafax

Petre Grigoraş s-a răzgândit. Conducerea Timişoarei a achitat o serie de restanţe către jucători, aşa cum pusese condiţia tehnicianul. Lui i-au garantat că-i vor plăti salariul la timp.

După demiterea lui Florin Marin, la Poli Timişoara zilnic se negocia cu altcineva pentru a se ocupa postul, apelându-se chiar la sondaje pe Facebook. Unul dintre cei chemaţi la discuţii a fost şi Petre Grigoraş, dar şefii nu i-au oferit nicio garanţie.

“Nu vreau să fac greşeli una după alta, am făcut una curând, la ASA. Dacă semnez sunt tâmpit. Am cerut un salariu decent şi garanţii pentru jucători”, a spus acum câteva zile.

Vineri, însă, surpriză: “Cineva trebuie să-şi asume riscul. Voi face tot posibilul să ne salvăm de la retrogradare. Prima dată când am discutat, nu mi-au dat speranţe că lucrurile s-ar putea îndrepta la echipă”.

Sâmbătă, Grigoraş va conduce primul antrenament şi dacă îşi va îndeplini obiectivul, menţinerea formaţiei în prima ligă, din vară îşi va prelungi contractul. În prezent, ACS Poli ocupă penultimul loc, retrogradabil, în play-out-ul Ligii I după trei etape disputate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Florin Decuseara, cântăreț jpg
image
image
image
image
image
image
Nationala Romaniei, asteptat de fani la baza de la Warzburg, din Germania, la EURO 2024 jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Razvan Marin la nationala Romaniei (EPA) jpg
Denis Dragus la nationala Romaniei (EPA) jpg
fani romani euro jpg
Dragus saruta sotia jpg
Nationala Romaniei (EPA) jpg
Nicolae Stanciu (Sportpictures) 2 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net