Ibrahimovici vrea să joace până la 43 de ani

Ultima actualizare:

    Zlatan vrea să mai  fie pe teren încă zece  ani de acum înainte
Zlatan vrea să mai fie pe teren încă zece ani de acum înainte

Zlatan Ibrahimovici, 33 de ani, este unul dintre cei mai buni fotbalişti din lume, iar fanii au primit o veste excelentă: îl vor putea vedea la lucru şi următorul deceniu.

Suedezul a evoluat la cele mai mari cluburi din Europa, Juventus, Inter, Barcelona şi acum e la PSG. Totuşi, agentul său, Carmine Raiola, ce-l are sub contract şi pe Balotelli, a declarat că viitorul la trupa din Franţa nu de lungă durată. “El e fericit la Paris şi mereu încearcă să dea cel mai bun randament, dar existenţa sa aici va fi scurtă. Nu ştiu dacă îşi va încheia cariera la PSG”, a spus acesta. Apoi, a făcut o dezvăluire senzaţională: “A lucrat 15 ani doar pentru el şi acum va munci pentru mine în următorii opt ani. Vă spun sigur că mai poate juca la nivel înalt până la 42, 43 de ani”. Ibrahimovici este într-o formă fizică excelentă, el practicând artele marţiale în timpul liber, aşa că afirmaţia impresarului poate avea acoperire. În plus, suedezul îşi doreşte foarte mult să cucerească Liga Campionilor şi nu se va opri până nu-şi va realiza visul. Acum e aproape de ţelul său, PSG remizând cu Chelsea, 1-1, în turul optimilor, şi având şanse mari de calificare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
www.bugetul.ro
Razboi in Ucraina FOTO Profimedia (15) jpg
image
image
image
image
image
image
bucurie romani jpg
fani romania frf ro jpg
Romania  Ucraina Euro 2024 Foto Inquam Photos  Stefan Constantin (6) jpg
bucuria romanilor dupa victoria cu ucraina jpg
3x3 bcr streetball jpg
andrei ratiu si fiica jpg
Selfie cristiano ronaldo euro 2024 jpg
fani romani jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net