Lobonţ, “de decor” la naţională!

Ultima actualizare:

    Bogdan Lobonţ
Bogdan Lobonţ

Portarul celor de la AS Roma a fost convocat doar de formă printre “tricolori” fiindcă nu va bifa niciun minut contra Kazahstanului şi Danemarcei.

Bogdan Lobonţ are 39 de ani şi e al treilea goalkeeper al romanilor, dar de fapt acţionează ca secund al antrenorului cu portarii. El nu a mai evoluat pentru România din noiembrie 2013, iar acum a fost selecţionat pentru a fi omul de legătură între vestiar şi staff-ul tehnic.

Lista stranierilor pentru “dubla” cu Kazahstan şi Danemarca are nume surpriză, cel mai sonor fiind al lui Bogdan Lobonţ. “Pisica” va împlini 40 de ani în ianuarie şi e component al italienilor de la AS Roma. Nici aici nu joacă, ci îi “încălzeşte” pe portari, iar la naţională nu a mai jucat de la meciul cu Grecia din noiembrie 2013. Decizia surprinzătoare a fost explicată de Stoichiţă, directorul tehnic al FRF, şi cel care l-a chemat de fapt pe “Lobby”. “Este decizia Comisiei Tehnice împreună cu conducerea administrativă, pe care ne-o asumăm. Mi-o asum şi p-aia cu Lobonţ”, a spus acesta. Apoi, a detaliat: “În cadrul acestei strategii de revitalizare, remotivare, Lobonţ a fost de-a lungul timpului unul dintre cei mai exponenţiali jucători din acest punct de vedere în cadrul echipelor la care a activat. Lobonţ dacă vine, nu e obligatoriu să joace, el nu ia locul nimănui. Putem să chemăm patru portari, nu niciun fel de problemă, avem locuri la Mogoşoaia, avem un restaurant care poate să găzduiască mai multe persoane decât e nevoie, avem terenuri de fotbal pentru foarte mulţi. Lobonţ este un catalizator al vestiarului. La 39 de ani, el e în continuare la Roma şi nu e italian”. Stoichiţă a anunţat şi cum s-a ales varianta Contra ca înlocuitor al lui Daum. “Echipa naţională este letargică şi starea asta trebuie înlăturată. Nu ştiu de ce s-a ajuns aici, dar în primul rând îţi trebuie un antrenor care să ştie să aducă plăcerea de a veni şi a juca fotbal. E cel mai important. Restul sunt secundare, toată lumea ştie tactică. Talentul este în primul rând psihologic. Am avut pe listă antrenori care puteau să facă asta, nu ascund că am avut discuţii cu mai mulţi, dar s-a urmat o logică a votului, a numărătorii, a statisticii”, a încheiat acesta.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate la Festivalul de comemorare de la Royal Albert Hall, GettyImages (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Florin Nita (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (X, Twitter) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Nationala Romania antrenament (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net