Lung contra Schmeichel, duel după 25 de ani

Ultima actualizare:
Silviu Lung
Silviu Lung

În urmă cu un sfert de secol, Silviu Lung l-a învins pe Peter Schmeichel, iar România îşi asigura biletele pentru Cupa Mondială din Italia. În această seară, sunt şanse mari ca buturile României şi Danemarcei să fie apărate tot de Lung şi Schmeichel.

Vă era dor de Schmeichel, portarul de legendă consacrat în tricoul lui Manchester United? Retras din activitate, „Marele danez” retrăieşte acum gloria de odinioară cu ajutorul fiului Kasper, ajuns titular în naţionala Danemarcei. Pe 15 noiembrie 1989, când tatăl său primea trei goluri în Ghencea (România – Danemarca s-a terminat atunci 3-1) într-un meci crucial pentru calificarea la Mondialul din 1990, micul Kasper n-avea decât trei ani. De partea cealaltă, în poarta românilor se afla Silviu Lung, unul dintre cei mai mari portari, la propriu şi la figurat, din istoria “tricolorilor”. Cu câteva luni înainte, în iunie 1989, Lung senior devenea tată de băiat pentru a doua oară, botezându-şi fiul tot Silviu. Cine-ar fi crezut la acea vreme că juniorii Lung şi Schmeichel vor călca pe urmele taţilor lor şi se vor afla faţă în faţă într-un meci internaţional, de această dată amical?

Dacă pe Lung Junior îl ştim destul de bine de la meciurile Astrei, cei care îl vor vedea diseară pe Kasper Schmeichel vor avea un şoc pentru că danezul seamănă perfect cu “bătrânul” Peter. Ambii sunt blonzi cu ochi albaştri şi au acelaşi stil de a apăra, la sacrificiu, cu mâinile ridicate, aparent haotic.

Iordănescu şi Olsen se cunosc de 40 de ani

Peter Schmeichel
Peter Schmeichel

Anghel Iordănescu
Anghel Iordănescu

În vârstă de 64, respectiv 65 de ani, selecţionerii României şi Danemarcei sunt doi dintre cei mai longevivi tehnicieni. Anghel Iordănescu şi Morten Olsen sunt prieteni vechi, ei întâlnindu-se prima dată faţă în faţă în postura de jucători, în 1974. Au fost adversari direcţi şi ca antrenori, în meciurile de coşmar cu Danemarca din campania pentru Euro 2004. Mai întâi a fost acel 2-5 jucat pe “nisipul” de pe fostul Stadion Naţional. A urmat egalul (2-2) de la Copenhaga, tricolorii fiind eliminaţi după un gol primit în ultimul minut al prelungirilor.

Silviu Lung

Morten Olsen
Morten Olsen

e 58 de ani

e Înălţime: 1,94 m

e Selecţii la naţională: 77

e Echipe la care a jucat: Universitatea Craiova, Steaua, Logrones (Spania)

Silviu Lung Jr.

e 25 de ani

e Înălţime: 1,89 m

e Selecţii la naţională: 3

e Echipe la care a jucat: Universitatea Craiova, Astra

Peter Schmeichel


    Peter Schmeichel
Peter Schmeichel

e 51 de ani (împliniţi chiar astăzi)

e Înălţime: 1,91 m

e Selecţii la naţională: 129 (a marcat şi un gol)

e Echipe la care a jucat: Brondby, Manchester United, Sporting Lisabona, Aston Villa, Manchester City)

Kasper Schmeichel

e 28 de ani

e Înălţime: 1,88 m

e Selecţii la naţională: 9

e Echipe la care a jucat: Manchester City, Leeds United, Leicester City

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charlene și Albert de Monaco GettyImages 2162706103 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Florin Nita (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (X, Twitter) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Nationala Romania antrenament (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net