Maxim a salvat-o pe Stuttgart

Ultima actualizare:

    Alexandru MaximFoto: Getty Images
Alexandru MaximFoto: Getty Images

Alexandru Maxim şi VfB Stuttgart au trecut prin focurile iadului în ultima etapă a campionatului din Germania. Doar victoria îi salva pe şvabi de la retrogradare după un sezon jenant şi aceasta a fost obţinută dramatic.

Lupta pentru evitarea retrogradării din Bundesliga s-a dat ca în România, între şase echipe. Două legende ale fotbalului german, VfB Stuttgart şi HSV Hamburg, au avut emoţii cu carul, dar s-au salvat, deşi cu o etapă înainte de final ocupau locuri de liga secundă. Dacă pentru hanseaţi mai urmează un baraj cu locul trei din Bundesliga 2, Maxim şi compania au scăpat, dar după un scenariu fantastic. VfB a început decisivul meci de la Paderborn de pe penultimul loc şi doar trei puncte le asigura trecerea pe loc de rămânere în Bundesliga. Totul a început cât se poate de prost pentru Stuttgart, care s-a văzut condusă încă din minutul 4. La acest scor, echipa lui Maxim, care a rămas rezervă pentru trei sferturi din meci, era retrogradată de pe ultimul loc, chiar dacă în minutul 36, Didavi a egalat.Mutarea decisivă a fost însă făcută de Huub Stevens în minutul 69, când a introdus pe teren arma secretă: Alexandru Maxim. La nici trei minute după intrarea pe teren, acesta a driblat doi adversari şi i-a pasat lui Ginczek, care a înscris în poarta goală. La 2-1, şvabii au ţinut cu dinţii de rezultat, iar pentru conservarea lui l-au scos chiar pe român, în minutul 90, pentru a introduce un fundaş. Le-a ieşit, iar glonţul a trecut pe lângă urechea lui VfB şi a lui Maxim, pe care îi mai aşteaptă încă un sezon de Bundesliga.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Tocanita de legume libaneza cu naut  Sursa foto shutterstock 2282965227 jpg
clickpentrufemei.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Florin Nita (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (X, Twitter) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net