Miriuţă: "Îmi pare rău că am bătut Dinamo"
Antrenorul celor de la CFR, Vasile Miriuţă, a anunţat după meciul în care i-a învins pe roş-albi, 2-0, că regretă şi e convins că ambele echipe se vor califica în play-off.
"Sunt foarte fericit pentru aceste trei puncte. E important că am rămas acolo sus. Noi ne dorim să fim cât mai sus şi facem paşi mici pentru asta. Obiectivul nostru este să fim în primele şase în acest sezon şi cu multă muncă ne putem atinge acest obiectiv. Important e să ajungem în play-off şi cu 2-3 achiziţii e posibil să ne luptăm şi la titlu. Dinamo a avut un joc bun, dar îţi mai trebuie şi şansă ca să câştigi. Noi jucăm un fotbal frumos, sunt câteva echipe care se bat acolo sus. Nu ştiu când am putea ieşi din insolvenţă, şefii mei ştiu asta. E păcat, deoarece CFR este o echipă care a făcut performanţe. Ştiu cât se munceşte în acest sens şi sper ca la anul să ieşim şi noi din insolvenţă", a spus Miriuţă.
Apoi, a anunţat: "Chiar dacă nu am jucat mult la Dinamo, în familia mea toţi suntem dinamovişti. Îmi pare rău că i-am învins, dar sunt convins că şi ei vor ajunge în play-off".