Naşu’ revine la putere. Mircea Sandu, şef la Chiajna

Ultima actualizare:

    Mircea Sandu  a stat doi ani în  afara fenomenului  fotbalisticfoto: mediafax
Mircea Sandu a stat doi ani în afara fenomenului fotbalisticfoto: mediafax

Vechea gardă a fotbalului românesc se întregeşte uşor, dar sigur. După Dumitru Dragomir, ex-şeful LPF, Mihalache, Kassai sau Prodan, vechi federali, acum e rândul lui Sandu să-şi reia activitatea după o pauză de aproape doi ani.

Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au condus destinele sportului-rege din România vreme de zeci de ani. Treptat, şi-au pierdut funcţiile, iar alături de ei au „dispărut” şi cei din anturaj. Totuşi, în ultimul timp s-au produs tot mai multe „repatrieri”.

Luna trecută, Dragomir a fost instalat ca preşedinte onorific la Voluntari, dar rolul său nu e decorativ, el ocupându-se şi de instalarea antrenorului sau de întărirea lotului. „Mitică de la Ligă” a reapărut în atenţia publică după o pauză de mai bine de doi ani, în noiembrie 2013 pierzând supremaţia la LPF. Acolo l-a instalat ca manager general pe Adalbert Kassai, cel care a fost secretarul general al FRF şi omul de încredere al lui Mircea Sandu.

Tot lângă Bucureşti şi tot la o echipă ce se luptă pentru evitarea retrogradării, la Chiajna, sunt alţi federali, oameni de încredere ai “Naşului” Sandu: Dumitru Mihalache e secretar general şi e cel care a stat la Federaţie din 1998 şi până în 2014. “Didi” Prodan este director sportiv, dar şi omul care activa în aceeaşi funcţie în cadrul FRF pe vremea când Sandu era preşedinte.

Cu drumul netezit, Mircea Sandu îşi va face marea intrare în câteva zile, el având ultima rundă de discuţii luni seara la meciul Chiajna – Steaua. Dacă totul decurge normal, va fi preşedintele celor de la Concordia, actualul conducător Cristi Tănase urmând a fi demis, primarul Mircea Minea fiind nemulţumit de el. Naşu’ va reveni astfel în fotbal după o pauză de aproape doi ani, mai precis din martie 2014, atunci când şefia Federaţiei a fost preluată de Răzvan Burleanu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charlene si Albert de Monaco Facebook2 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Florin Nita (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (X, Twitter) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Nationala Romania antrenament (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net