Naţionala de fete vine ciuruită din SUA
După ce a ratat dramatic calificarea la Campionatul European de anul viitor, naţionala feminină a traversat Oceanul pentru a-şi măsura forţele cu cele mai valoroase fotbaliste ale planetei.
Amicalele cu SUA (1-8 şi 0-5) le-au adus însă pe jucătoarele noastre cu picioarele pe pământ, demonstrându-le că mai au mult de muncă. „A simţit fiecare dintre noi pe propria piele faptul că adversarele sunt campioane mondiale. Au fost momente în care simţeam că nu avem ce să le facem pentru a le opri. N-am văzut până acum o echipă atât de profesionistă. Impresionează prin joc, prin atitudine şi au o forţă uriaşă. De aici şi diferenţa mare de pe tabelă”, a mărturisit una dintre tricolore, mijlocaşul Ştefania Vătafu.
„Vorbeam la vestiare cu fetele, iar Maria Ficzay ne-a spus că doi ani de-acum încolo nu trebuie să ieşim din sala de forţă pentru a avea o şansă în faţa Statelor Unite. Diferenţa la acest capitol a fost foarte mare”, a completat aceeaşi fotbalistă pentru site-ul frf.ro. În schimb, deşi formaţia sa a încasat 13 goluri în două meciuri şi n-a marcat decât o singură dată, selecţionerul Mirel Albon rămâne optimist. „Diferenţa reală e de trei-patru goluri. Au fost şi alţi factori care au influenţat evoluţia noastră, cum ar fi diferenţa de fus orar şi faptul că n-am avut cea mai bună echipă posibilă, din cauza absenţelor”, a spus antrenorul român.