Naţionala din umbră stă la pândă
În vederea meciului de mâine cu Squadra Azzurra, Anghel Iordănescu are la dispoziţie 25 de fotbalişti. În afara lotului se află însă cel puţin 11 nume care emit pretenţii să joace la turneul final din Franţa de anul viitor.
Până la Euro 2016 au rămas mai puţin de şapte luni, perioadă în care selecţionerul României are ingrata sarcină de a alcătui lotul final de 23 de jucători care se vor urca în avionul de Paris. Bineînţeles, majoritatea “aleşilor” vor fi din rândul celor care se află deja la Bologna pentru amicalul de mâine cu Italia. Totuşi, există câteva locuri libere, iar concurenţa e una extrem de dură. În acest sens, e de-ajuns să aruncăm o privire pe un prim 11 imaginar alcătuit din jucătorii care aşteaptă în orice moment un semn din partea staff-ului condus de “Tata Puiu”.
Astfel, titular în poarta naţionalei din umbră e fostul dinamovist Cristi Bălgrădean. Actualul portar al Craiovei are o misiune imposibilă, în condiţiile în care Tătăruşanu, Pantilimon şi Lung Jr. n-au cum să rateze Euro 2016 decât în cazul unor accidentări. În apărare, Papp (Steaua) şi Goian (Asteras) sunt de mult timp în anturajul naţionalei, în timp ce Sepsi (Nürnberg) a fost mereu o soluţie de avarie pentru flancul stâng. O situaţie aparte o are Gabi Tamaş, nevoit mai întâi să înceapă să joace la echipa de club, Cardiff City, pentru a reveni printre tricolori.
Multe nume mari vor la Europene
La mijloc, stelistul Chipciu a luat o “pauză” cu Italia, dar e greu de crezut că nu va ataca în primăvară un loc la Euro. De asemenea, fostul stelist Cristi Tănase e nemulţumit de aventura în China şi s-ar putea întoarce în ţară, caz în care va atrage din nou atenţia selecţionerului. În ceea ce-l priveşte pe tânărul Bumba, Iordănescu aşteaptă explozia jucătorului de la Hapoel Tel Aviv. În schimb, “Generalul” n-are ochi deocamdată pentru Florentin Matei de la Volin Luţk, unul dintre cei mai în formă fotbalişti români din străinătate.
Cuplul de atacanţi ai naţionalei din umbră îl conţine în primul rând pe Marica. Cel mai prolific internaţional român în activitate (25 de goluri) îşi caută în această perioadă o echipă de club care să-i ofere şi şansa de a juca la Euro. Lângă Ciprian Marica l-am plasat pe Denis Alibec, vârful Astrei Giurgiu aflându-se deja în vizorul lui Anghel Iordănescu.
Să nu-l uităm pe Gardoş!
Toţi cei menţionaţi în primul “11” al naţionalei din umbră n-au în prezent nici o problemă de ordin fizic, absenţa lor contra Italiei fiind exclusiv o decizie a selecţionerului. Nu acelaşi lucru îl putem spune despre Florin Gardoş, singurul internaţional care are pretenţii întemeiate la Euro 2016, dar care e accidentat. Supus unei operaţii la genunchi, fundaşul echipei engleze Southampton va reveni pe teren la începutul anului 2016 şi depinde numai de el dacă va demonstra că merită să fie luat la Europene.