Naţionala se vinde şi fără rezultate

Ultima actualizare:

    Componenţii naţionalei  României au făcut  sâmbătă seară  antrenamentul oficial  pe „Cluj Arena”FOTO: David Muntean
Componenţii naţionalei României au făcut sâmbătă seară antrenamentul oficial pe „Cluj Arena”FOTO: David Muntean

Naţionala României n-a avut cel mai bun parcurs în preliminariile Cupei Mondiale din 2018, dar asta nu i-a făcut pe microbişti să-i ignore pe fotbaliştii selecţionerului Daum. Biletele pentru meciul cu Danemarca s-au vândut în 24 de ore, iar pe stadion aseară nu mai aveai loc să arunci un ac. De aceea, poate, în Cluj n-a mai fost promovat deloc duelul cu danezii. Partida a avut loc după închiderea ediţiei.

Clujul a devenit, în ultimul timp, capitala sportului, dar şi unul dintre cele mai importante puncte în care se desfăşoară evenimente artistice. Europeanul de gimnastică, cel de baschet, dar şi meciul naţionalei cu Danemarca, sunt doar câteva dintre competiţiile pe care oraşul din Ardeal le găzduieşte în această primăvară. 

Interesul pentru sport este imens, iar atunci când s-au pus în vânzare bilete la meciul de fotbal al naţionalei, cu Danemarca, din preliminariile CM2018, toate s-au vândut într-o singură zi. “Tricolorii” lui Christoph Daum “se vând” foarte bine, iar acest lucru demonstrează că, indiferent de rezultatele din campania de calificare, românii încă mai au încredere în prima reprezentativă. Este unul dintre motivele pentru care în Cluj meciul de aseară nu a fost promovat aproape deloc prin afişe stradale sau mesaje care să prezinte confruntarea cu danezii. În schimb, ardelenii au la aproape toate intersecţiile, în zonele centrelor comerciale, dar şi la periferie – pe coşurile de gunoi din parcuri, pe pereţii Cluj Arena, bannere care anunţă alte evenimente care au loc în oraş. 

Cel mai promovat este – cum era de aşteptat - festivalul de muzică Untold, care va avea loc în perioada 3-6 august, şi la care vor urca pe scenă nume mari ca Ellie Goulding, Afrojack sau DJ-ul Armin van Buuren. Şi celebrul Andreea Bocelli va cânta la Cluj, pe 25 iunie – la 3 zile distanţă faţă de concertul de la Bucureşti, iar afişele care anunţă show-ul sunt prezente în oraş, iar la Cluj Arena au dimensiuni uriaşe.

Următoarea mare competiţie care va fi organizată de Cluj va avea loc n a doua jumătate a lunii aprilie. Este vorba despre Campionatul European individual de gimnastică pentru seniori şi senioare, competiţie care va atrage cei mai valoroşi sportivi ai continentului. 


    Şi coşurile de gunoi  sunt „îmbrăcate”  în afişe care anunţă  festivalul Untold FOTOGRAFII: Alexandra Dragu, Cluj
Şi coşurile de gunoi sunt „îmbrăcate” în afişe care anunţă festivalul Untold FOTOGRAFII: Alexandra Dragu, Cluj


    Mai multe bannere  imense cu Andrea  Bocelli tronează în  jurul „Cluj Arena”
Mai multe bannere imense cu Andrea Bocelli tronează în jurul „Cluj Arena”

Danezii mizau pe o victorie lejeră

simeon stalpnicul png

Nordicii au avut parte de o mică galerie, venită la Cluj de sâmbătă. Pentru că noaptea a fost lungă şi au petrecut în cluburi până spre dimineaţă, ieri fanii echipei lui Age Hareide au ieşit pe străzi după prânz. ”Ne-am distrat toată noaptea. Am găsit baruri frumoase cu băutură ieftină!”, ne-a spus unul dintre fanii danezi. ”Nu ne agităm pentru meci că ştim că o să câştigăm, am venit aici mai mult pentru o vacanţă de două zile”, ne-a mărturisit altul.

S-au rugat înainte de partidă

simeon stalpnicul png

E un lucru ştiut că nu e suficient să prinzi o zi bună sau să te pregăteşti impecabil pentru a avea succes. Norocul face parte din joc, iar oficialii FRF au vrut să se asigure că ”tricolorii” au parte şi de ajutor divin. De aceea, preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală, şi alţi membri ai Comitetului Executiv au mers la biserică şi s-au rugat ieri înaintea meciului.  

Tricolorii au făcut poze cu fanii


    Internaţionalii  noştri nu au refuzat nici un copil la  autografe sau la poze
Internaţionalii noştri nu au refuzat nici un copil la autografe sau la poze

Cu patru ore înaintea partidei cu Danemarca, selecţionerul României, Christoph Daum, şi-a scos elevii la o scurtă plimbare prin parcul din apropierea hotelului din Cluj unde este cazată delegaţia noastră. Fotbaliştii au fost cu zâmbetul pe buze şi, aşa cum era de aşteptat, au fost asaltaţi de copii sau de amatorii de fotografii sau autografe. Totul a durat până într-un sfert de oră, dar a fost suficient pentru ca jucătorii noştri să îşi umple sufletele de optimism înaintea crucialului meci cu Danemarca. Partida a avut loc aseară, după închiderea ediţiei. 

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
csm constanta handbal jpg
Daniel Pancu (Sportpictures) jpg
Manuel Neuer, Bayern (Getty Images) jpg
duckadam facebook jpeg
duckadam jpeg
Helmuth Duckadam (Sportpictures) jpg
Universitatea Cluj UTA Arad (Sportpictures) jpg
duckadam alb negru jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net