Oficial: CS U Craiova nu are voie să joace în Europa! "Sper să mai existe o cale de recurs!"
Antrenorul Emil Săndoi este dezamăgit de decizia UEFA, dar speră să mai existe o cale de schimba situaţia.
"Sunt dezamăgit de această decizie pentru că mi-aş fi dorit să avem dreptul să jucăm. Ar fi însemnat fantastic de mult pentru această echipă să joace în în Liga Europa. Nu ştiu dacă se mai poate face ceva, probabil o să avem o discuţie la club şi să stabilim care va fi următoarea mişcare", a declarat Săndoi, conform Mediafax.
"Nu ne pică bine nouă şi cu siguranţă nu le pică bine nici jucătorilor. Dar ei să nu uite că sunt jucători profesionişti şi trebuie să dea totul de fiecare dată când intră pe teren. Eu sunt convins că o să reuşim să îi capacităm până la finalul campionatului. Dar, repet, eu sper să mai existe totuşi o cale de recurs la decizia UEFA", a adăugat acesta.
UEFA consideră că CS Universitatea Craiova nu îndeplineşte condiţiile de participare în ediţia viitoare a cupelor europene, deoarece nu este afiliată de minimum trei ani ca membru al FRF. Clubul a fost înfiinţat în 2013 şi ocupă locul patru în clasament, cu 45 de puncte, poziţie ce-i dă voie să evolueze în ediţia viitoare a Ligii Europa.