Oltenii au pus gând rău Stelei

Ultima actualizare:

    Adi Popa se pregăteşte  de naţională în  derby-ul cu CSU Craiova
Adi Popa se pregăteşte de naţională în derby-ul cu CSU Craiova

Steaua – Craiova n-a mai fost de mult un derby cu miză al campionatului nostru, dar partida ce se va juca diseară, de la 20:30, pe Arena Naţională, are în sfârşit jar. Echipele ocupă primele două locuri din clasament, iar jocul direct poate schimba multe. Fie roş-albaştrii ucid competiţia din start, fie oltenii îi dau sare şi piper.

Alb-albaştrii sunt încurajaţi de minunea săvârşită de Astra Giurgiu sezonul trecut şi trăiesc zilnic cu gândul că dacă trupa lui Şumudică a putut, ei de ce n-ar fi în stare? Până acum lucrurile merg bine pentru olteni, care au 20 de puncte după 10 etape şi sunt fix în media de două puncte pe meci care garantează matematic titlul. Exceptând cele trei puncte pierdute la ACS Poli, Craiova nu prea are ce să regrete, dar testul cel mai dur va fi diseară, când doar un rezultat bun îi poate valida pe olteni drept candidaţi la campionat. Antrenorul Gigi Mulţescu spune că asta va încerca, dar nu ca şi CFR, pe contraatac, ci jucând ofensiv din start.

Se duelează locul 1 cu locul 2

”Mi-a plăcut ce a făcut CFR-ul, dar eu vreau să fac lucrurile puţin diferit. CFR-ul a vrut să se închidă bine şi să îi prindă pe contraatac. Eu aş vrea să fac puţin mai mult. Ce să fac? Eu asta am antrenat, nu pot juca altceva, că nu mi-ar ieşi. Decât să pierd jucând mai defensiv, mai bine pierd pe mâna atacului. Nu ştiu cât e de onorabil, dar asta voi face. Aţi văzut că la noi pe teren suntem aproape invincibili şi asta se datorează şi suporterilor noştri. E clar un argument foarte important. Ne bucurăm să fie şi mai mulţi. Dacă sunt mai mulţi decât steliştii, ar fi chiar o lovitură de început importantă. Vrem să ne prezentăm foarte bine la acest examen dificil şi să-l luăm, adică să obţinem punct sau puncte”, a declarat tehnicianul Craiovei, bucuros că se anunţă în jur de 2.000 de olteni pe Arena Naţională, probabil la fel de mulţi ca fanii gazdelor. CS U trebuie să fie însă atentă pentru că până acum a clacat în meciurile cu sabia deasupra capului, iar pe Steaua n-a bătut-o niciodată de la rebrenduire încoace. 

Dragomir mizează pe Craiova

Dumitru Dragomir, fostul preşedinte al LPF, crede că a venit în sfârşit şi momentul oltenilor săi şi ar paria pe o victorie a lui Ivan şi compania. ”Cred în Craiova, în primul rând, pentru că are un antrenor foarte bun, Gigi Mulţescu, dar şi un preşedinte pe măsură. Multă lume îl priveşte cu scepticism pe Marcel Popescu, dar vă spun că este un om care ştie mult fotbal şi care se pricepe la management. Apoi, chiar au echipă bună anul ăsta. CSU poate detona o nouă bombă”, a spus „Oracolul” din Bălceşti.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Planete, Pixabay (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
nationala romania jpg
alibec bataie kosovo jpg
mircea lucescu jpg
Nita romania jpg
Ana Bogdan (EPA) jpg
Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Florin Nita (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net