Paul Codrea, un antrenor exigent: "Aş tăia în carne vie!"

Ultima actualizare:

    Paul Codrea e antrenor în liga a III-a, la Ghiroda
Paul Codrea e antrenor în liga a III-a, la Ghiroda

Un jucător cu o atitudine exemplară de-a lungul carierei, fostul internaţional Paul Codrea, acum antrenor la Ghiroda în liga a treia, spune că la echipa sa nu permite derapaje de comportament, așa cum s-a întâmplat la Dinamo sau la FCSB cu Alibec.

Paul Codrea a renunțat devreme la cariera de jucător și, ajuns la 36 de ani, are deja experiență în antrenorat și meciuri pregătite la liga a cincea, a patra și acum la a treia. Fostul internațional român, cu aproape 100 de meciuri jucate în prima ligă la noi și 200 de partide în Italia, este pe banca tehnică a celor de la ACS Ghiroda, formație cu care are ambiții mari.Are două promovări consecutive 

"Am început din liga a cincea, ușor, ușor urc.  La Ghiroda dispunem de condiții foarte bune, ne pregătim în nocturnă pentru că avem mulți băieți care lucrează și n-ar fi posibil antrenamentul pe timp de zi. Sper să progresez și eu și echipa. Suntem în  primul an la liga a treia, nu știam despre ce e vorba, dar începem să ne acomodăm și încercăm să formăm o echipă de perspectivă" , spune Paul Codrea, antrenorul bănățenilor de la ACS Ghiroda.Fotbalul din primul eșalon se vede cu alți ochi din liga a treia, iar ultima peripeție a jucătorilor de la Dinamo, care au băut în hotel până dimineața înaintea unui meci, i-a întărit convingerea antrenorului că lucrurile bune se fac doar ”cu biciul”."Dacă aş fi fost în situația celor de la Dinamo, aș fi exigent. Dacă permiți o dată, există riscul să mai se întâmple și a doua oară. Aș tăia în carne vie, chiar dacă inițial grupul ar pierde, pe termen lung ar avea de câștigat. Actele de indisciplină  nu-și au rostul în sport. Am jucat în Italia atâția ani și acolo nu se tolerează nimic. Cei de la Dinamo au greșit o dată, s-a întâmplat și a doua, este de ajuns”, a precizat tehnicianul, apoi a punctat și capitolul la care el mai are de lucrat vizavi de astfel de situaţii: "Cred că îmi lipsește un pic răutatea ca antrenor. Este nevoie în România să ții jucătorii în frâu. Dacă nu dai cu biciul, este greu. În străinătate este altfel, dar mă adaptez".Sfaturi pentru selecţionerul ContraPaul Codrea şi noul selecționer al României, Cosmin Contra, sunt prieteni buni din adolescență. Tocmai de aceea, antrenorul de la Ghiroda și-a permis să-i dea lui „Guriță” câteva sfaturi vizavi de munca la care s-a înhămat: "Mă știu cu Cosmin de mici, suntem și vecini la Timișoara. Nu-i va fi deloc ușor la națională. Moștenește o situație complicată, nu suntem în cel mai bun moment, dar asta nu înseamnă că nu vom reuși pe viitor. Toate naționalele au probleme, vedem cazul Olandei, care ratează al doilea turneu final consecutiv. Cosmin trebuie să fie inspirat, să muncească și să transmită un pic din răutatea pe care o avea ca jucător. Nu avem fotbaliști de valore mondială, nu avem un jucător pe care să-l vindem 10-15-20 milioane de euro. Cu forța grupului și entuziasm trebuie să compensăm diferența de valoare. Fără motivație suntem mult în spate și aici intervine mâna lui Cosmin, să-i motiveze pe jucători” .Visează să antreneze în ItaliaPaul Codrea a renunțat la cariera de fotbalist pentru cea de antrenor în 2013, și, de atunci, gândul său a zburat către campionatul în care a jucat cel mai mult, Serie A. Fostul mijlocaș știe însă e mult până departe, așa că vrea să facă toți pașii ”ca la carte”, calculați: ”Obiectivul meu este să mă impun pe plan local, apoi să fac pasul spre Occident. M-aș vedea în Italia, dar trebuie să reușesc aici, ca să pot antrena apoi acolo. Ca stil de joc, echipa mea îmi place să aibă o posesie prelungită, să nu joace la întâmplare. Bine, contează enorm și ce jucători ai la dispoziție, pentru că la liga a treia este mai greu, dar măcar încercăm să avem o idee de joc”.Deși este încă tânăr,  Codrea nu regretă că s-a lăsat de fotbal devreme și-i privește cu admirație pe colegii lui de generație care încă mai evoluează chiar și în prima ligă. ”Mă mai bag să joc cu băieții doar la miuțe, m-am gândit să mai joc, dar aș lua locul unui tânăr și n-are rost să fac așa ceva. Dacă m-am retras acum 4-5 ani, este greu să mă reapuc acum. Eu am făcut altă alegere și nu regret nimic”, spune antrenorul de la Ghiroda.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
csm constanta handbal jpg
Daniel Pancu (Sportpictures) jpg
Manuel Neuer, Bayern (Getty Images) jpg
duckadam facebook jpeg
duckadam jpeg
Helmuth Duckadam (Sportpictures) jpg
Universitatea Cluj UTA Arad (Sportpictures) jpg
duckadam alb negru jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net