Pedeapsă record pentru canibalul Suarez! Vezi cât va sta pe bară!
Uruguay s-a calificat în optimile Campionatului Mondial din Brazilia în detrimentul Italiei, dar victoria împotriva europenilor a fost umbrită de incidentul în care Luis Suarez l-a muşcat de umăr pe Giorgio Chiellini. Cum atacantul este recidivist, Comisia de Disciplină a FIFA l-a judecat pe acesta în regim de urgebţă şi azi a făcut publică pedeapsa.
Suarez a fost suspendat pentru nouă jocuri de la echipa naţională a Uruguaiului, suspendare care începe de la meciul din optimi, împotriva Columbiei. Mai mult, jucătorul lui Liverpool a fost suspendat patru luni de la orice activitate fotbalistică, timp în care nu are nici măcar voie pe stadioane, în tribună. Jucătorul a primit şi o amendă de 100.000 de franci elveţieni, adică aproximativ 82.000 de euro. Atât jucătorul, cât şi Federaţia din Uruguay au fost deja anunţaţi de decizie.
"Un astfel de comportament nu va fi tolerat pe niciun stadion de fotbal din lume, şi cu atât mai puţin la un Campionat Mondial jucat sub egida FIFA, când milioane de ochi de pe glob sunt cu ochii pe starurile care joacă. Comisia de Disciplină a luat în calcul toţi factorii din jurul domnului Suarez şi a fost judecat conform regulamentului în vigoare. Suspendarea intră în vigoare imediat", a declarat Claudio Sulser, preşedintele Comisiei de Disciplină a FIFA.
Dacă eşti pasionat de fotbal, acum ai şansa de a câştiga o tabletă şi alte zeci de premii! Intră pe secţiuea dedicată Campionatului Mondial de pe dolce-sport.ro şi participă la concurs. AICI aveţi link catre concursul cu întrebări din istoria Mondialelor de fotbal.