Popa e "diavol" la Steaua

Ultima actualizare:

    Adi Popa susţine că n-a avut nici un conflict cu Muniru
Adi Popa susţine că n-a avut nici un conflict cu Muniru

Pentru a păstra liniştea în sânul formaţiei sale, Mirel Rădoi e nevoit să-l sacrifice pe rebelul Adi Popa. Primul pas a fost deja făcut, internaţionalul Stelei fiind scos din lotul deplasat la Cluj pentru meciul de aseară cu FC Botoşani.

Aşa cum a spus Helmuth Duckadam, preşedintele de imagine al roş-albaştrilor, nu iese foc fără fum. „Treaba aia că suntem o familie a apus. La fiecare echipă sunt anumiţi jucători care ţin mai mult unii la alţii decât la ceilalţi. Aşa e şi la Steaua”, a recunoscut fostul mare portar. Duckadam s-a referit la cele două tabere care s-au format în vestiar. Pe de-o parte sunt „veteranii”, cei care au dus greul în ultimii ani, în frunte cu Chipciu şi Adi Popa. De cealaltă parte a „ringului” se află noii veniţi, în special străinii. De altfel, conflictul intern a fost vizibil în partida pierdută de Steaua cu CFR Cluj (0-2), când Adi Popa l-a apostrofat în termeni duri pe ghanezul Muniru, cearta având loc chiar pe teren, după o fază la care Popa a preferat un şut în locul unei pase. În ultimele zile, oficialii stelişti au încercat să ascundă gunoiul sub preş, dar nu le-a mers. Incidentul de la Cluj a fost doar picătura care a umplut paharul, iar Mirel Rădoi a decis să taie în carne vie.

«Motoreta» a fugit în Bulgaria

Astfel, chiar dacă era suspendat pentru întâlnirea cu FC Botoşani de ieri, Adi Popa n-a fost inclus în delegaţia Stelei care s-a deplasat în Ardeal. Într-o echipă unită, aşa ar fi fost frumos, dar prezenţa „Motoretei” Popa în lot n-ar fi făcut decât să menţină starea de tensiune. În timp ce colegii săi erau în drum spre Cluj, mijlocaşul de 27 de ani a preferat o excursie la sud de Dunăre pentru a urmări meciul Ludogoreţ – Pirin (0-0) din campionatul bulgar, cu Keşeru şi Prepeliţă printre protagonişti. „Alături de foştii mei colegi de la Steaua! Şi actualii la echipa naţională”, a scris Adi Popa pe o reţea de socializare.

Pierde şi naţionala?

Situaţia ingrată de la Steaua, dar şi forma sportivă în scădere, îl vor scoate pe Adi Popa din anturajul echipei naţionale, stelistul având 12 selecţii şi un gol pentru tricolori în ultimii doi ani. Selecţionerul Anghel Iordănescu a anunţat aseară, după închiderea ediţiei, lotul pentru amicalul cu Italia de la 17 noiembrie, iar Adi Popa avea şanse mici să fie convocat.

Gigi ar vrea să renunțe la el

După ultimele evenimente, Adi Popa are zilele numărate la Steaua. Venit în 2012 de la Concordia Chiajna, „Popică” mai are un şi jumătate de contract, până în vara lui 2017. În aceste condiţii, Gigi Becali va încerca în fereastra de transferuri din luna ianuarie să scape de Adi Popa şi să încaseze ceva de pe urma lui. O posibilă destinaţie a sa ar putea fi Bulgaria, ori la Ludogoreţ, alături de prietenii români de-acolo, ori la Litex, unde antrenor e Laurenţiu Reghecampf.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net