Povestea lui Man, ”salvatorul de serviciu” al celor de la FCSB

Ultima actualizare:

    Man e vedetă la 19 aniFoto: sportpictures.eu
Man e vedetă la 19 aniFoto: sportpictures.eu

Vicecampioana s-a impus cu 2-1, cu Lugano, în al doilea meci din grupele Ligii Europa. FCSB are punctaj maxim , fiind lider în grupă.

Omul decisiv al jocului din Elveția a fost puștiul Dennis Man. Jucătorul în vârstă de 19 ani a fost cel a dat trezirea echipei, după pauză, atunci când a fost trimis pe teren.

" A fost mai greu în prima repriză, însă în a doua ne-am revenit. Aveam nevoie mare de victorie, ne bucurăm că ne-am revenit în repriza a doua. Cred că da, repriza a doua a fost pentru mine cea mai bună de când joc la FCSB. Sperăm să rămânem pe primul loc, să facem meciuri bune şi să acumulăm cât mai multe puncte. Trebuie să muncim mult şi să arătăm pe teren că suntem o echipă mare", a spus Man la finalul jocului cu Lugano.

Dennis Man a ieșit la rampă încă din startul noul sezon. A fost salvatorul vicecampioanei în meciul cu Voluntari, câștigat prin golul său.

Dacă n-ar fi fost regula folosirii unui jucător sub 21 de ani, pe Man sigur nu l-ar fi prins în teren finalul partidei, mai ales că fotbalistul de 19 ani a mai ratat două ocazii mari până la gol.

„Simt o bucurie imensă. Eu speram că o să marchez, chiar dacă am ratat cele două ocazii în debutul reprizei secunde, mi-am zis că trebuie să profit de minutele care mai sunt şi să încerc să marchez. Ne-am făcut meciul mai greu prin faptul că am ratat acele ocazii. Dedic golul familiei mele şi lui Nic (n.r. - antrenorului Nicolae Dică)”, a declarat Dennis Man, la finalul meciului.

Fotbalistul născut la 26 august 1998 a fost cumpărat anul trecut de FCSB de la UTA Bătrâna Doamnă în schimbul a 300.000 de euro. Pentru a nu mai plăti încă 100.000 de euro arădenilor, conform unei clauze din contract, Man nu a fost folosit anul trecut în mai mult de 10 meciuri.

Sezonul acesta însă, este jucătorul sub 21 de ani din lotul bucureştenilor care va primi cele mai multe şanse. Până să ajungă la echipa lui Gigi Becali, Dennis a jucat nouă ani la Atletico Arad, club la care au mai început fotbalul George Ţucudean (Viitorul), Cristian Bălgrădean (Chiajna) sau Florin Purece (Viitorul). Pasul natural a fost transferul la UTA, pentru care a marcat de 15 ori în 35 de partide jucate în Liga a doua.

Dennis a venit în Bucureşti alături de tatăl său, Cristian Man, fost fotbalist la Strungul Arad. Acesta este un posper om de afaceri din Arad, proprietarul unor case de pariuri.

Peste 5 ani se  vede în Spania


    Dennis Man
Dennis Man

Dennis Man a povestit că peste cinci ani se vede jucând într-un mare campionat al Europei, de preferinţă Spania, şi spune că atacantul Cristiano Ronaldo este un jucător aproape perfect.

Component al naţionalei de tineret, el a vorbit pentru FRF TV: „Primul meci văzut pe stadion a fost unul al formaţiei UTA Arad. Primul sfat primit a fost să fiu serios, să muncesc mult. Mă văd peste cinci ani într-un mare campionat al Europei, de preferat Spania. Când ies pe teren sunt foarte concentrat şi vreau să-mi fac treaba cât mai bine. După fiecare meci îl sun pe tatăl meu. De mic sunt cu Ronaldo, îmi place ca jucător, cred că este aproape perfect

Nagy:„ E viitorul Briliant al României”

simeon stalpnicul png

În momentul transferului la FCSB, antrenorul Roland Nagy îl prezenta pe Dennis Man drept un “briliant al fotbalului românesc”: “Din punctul meu de vedere, deşi e polivalent, are un rol clar acolo între mijlocaşul central şi atacantul de careu. El are pasă finală, are pătrundere, poate să scoată om din joc pe zonă centrală. Are un simţ al porţii, apare în gura porţii. Chiar şi jocul aerian, nu mă aşteptam, dar mi-a înscris cu Brăila trei goluri cu capul. Are un simţ extraordinar de a anticipa”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
William și copiii Wales, Profimedia (3) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Simona Halep (Getty Images) jpg
cristiano ronaldo bucurie jpg
sumudica si geaca norocoasa jpg
ianis hagi rangers profimedia jpg
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
FCSB (Sportpictures) jpg
Rapid Dinamo (Sportpictures) jpg
Minge - fotbal
image
actualitate.net
image
actualitate.net