Rădoi: "La naţională, Neşu a luat 15.000 de euro şi federalii care stăteau la table primeau 120.000 de euro!"
Fostul internaţional Mirel Rădoi a dezvăluit că s-a retras de la echipa naţională din cauza celor de la FRF, angajaţii lui Sandu primind diurne şi bonusuri mai mari decât fotbaliştii.
"Nu poţi să vii cu prime de calificare pentru Euro 2008, în care Neşu a jucat două meciuri şi a luat 15.000 de euro şi sunt oameni în FRF pe care nici nu îi vedeam în deplasări şi au luat prima întreagă de 120.000 de euro. Pentru mine, Chivu, Contra, Raţ, Marica, Lobonţ, care câştigam bani mulţi, nu ne uitam la banii ăia. Dar erau jucători care evoluau în România şi nu câştigau atât. Eu am încercat să vorbesc. Cu timpul, şi Chivu va spune aceste lucruri, chiar dacă acum nu le spune, pentru ca este un tip mai galant. Nici el nu a plecat doar din punct de vedere fotbalistic. Nu erau lucruri în regulă acolo. Hai să ne uităm la primele şi diurnele pe care le aveau. Ei aveau 500 de euro diurna pe zi. De ce? Ca să joace table? Vedeam jucători cărora chiar le păsa cât era diurna. Pentru noi, care jucam afară, nu era nicio problemă, dar pentru ei contau acei bani", a tunat Rădoi la www.dolce-sport.ro.
Mirel Rădoi a afirmat că nu putea accepta în postura de al doilea căpitan al naţionalei să stea la poze pentru reclame, iar angajaţii federaţiei să încaseze comisioanele. "Se întâmplau anumite lucruri pe care eu, ca vicecăpitan, nu le puteam accepta. Nu pot sta la infinit şi să fiu călcat în picioare, nu sunt genul de om care atunci cand primeşte o palmă întoarce şi obrazul celălalt. E vorba şi despre ce se întâmpla în federaţie, ce ni se spunea. Mie, daca îmi promiţi ceva, te ţii de cuvânt. Nu poţi veni cu nu ştiu ce contracte de publicitate, noi să stăm ca măscăricii când vor ei să facă poze şi federaţia să îşi ia comisioane", a completat Rădoi.
AICI SUNT TOATE DECLARAŢIILE INCENDIARE
Mirel Rădoi s-a retras de la echipa naţională în 2010, după ce a evoluat în 67 de meciuri şi a marcat două goluri.
Ieri, Rădoi a semnat un contract pe doi ani Al Ahli Dubai, unde va fi antrenat de Cosmin Olăroiu.
În vârstă de 33 de ani, Rădoi a mai evoluat în cariera lui la Extensiv Craiova, Steaua, Al Hilal şi Al Ain.