Război intern la Dinamo! Fotbaliștii străini, împotriva românilor care au băut la Piatra-Neamț
La Dinamo nu e liniște niciodată. După ce șefii au încercat să aplaneze scandalul băutei de la Piatra Neamț, când, înainte de meciul de Cupă, mai mulți fotbaliști au băut în hotel până dimineața, acum, jucătorii străini iau atitudine față de greșeala coelgilor lor români.
Mai mulţi jucători dinamovişti, între care fundaşul Steliano Filip, Sergiu Hanca, Ionuț Nedelcearu și Valentin Costache au băut până dimineaţa înaintea meciului cu Aerostar Bacău din Cupa României.
Mărturisirea a fost făcută chiar de patronul ”câinilor, Ionuț Negoiță, cel care a precizat și că petrecăreții vor fi amendaţi cu câte 3.000 de euro.
Tehnicianul dinamovist Vasile Miriuţă a declarat că patru fotbalişti străini din lotul echipei Dinamo au venit la el pentru a discuta şi a primi explicaţii după scandalul legat de colegii lor care au petrecut la Piatra Neamţ.”Ştim cu toţii că au greşit şi am spus că sunt dezamăgit. Cei cinci şi-au trădat în primul rând colegii care se antrenează zi de zi cu ei. Au venit mai mulţi străini la mine. «Mister, suntem alături de tine şi de ceilalţi colegi, dar nu putem să înţelegem cum înainte de meci se întâmplă lucrul ăsta». Le-am explicat: «Domnilor, aş fi făcut acelaşi lucru şi cu voi, v-aş fi dat a doua şansă. Nu există om să nu greşească»”, a spus Miriuţă la Digi Sport.
Tehnicianul a precizat că se va vedea la meciul cu Gaz Metan Mediaş ce hotărâri s-au luat în privinţa celor cinci.
"Am fost 19 jucători acolo şi am aflat când erau la încălzire ce s-a întâmplat. O să vedeţi la ora jocului de la Mediaş ce hotărâri s-au luat. S-au dat nişte amenzi de 3.000 de euro, ăsta e adevărul, dacă asta a spus patronul. Nu poţi să dai amenzi de 10-15.000 de euro, nu e posibil aşa. Nu mă interesează ce e la alte cluburi”, a adăugat Miriuţă.
Nedelcearu și Costache au fost chemați ”la raport” și de selecționerul Cosmin Contra. Acesta i-a muștruluit pentru ceea ce s-a întâmplat la Piatra Neamț și i-a avetizat că nu vor mai beneficia de clemență în cazul în care astfel de situații se vor mai repeta.
"Am primit niște sfaturi, pentru că au încredere în noi, au văzut potențialul în noi. Ne-au dat niște sfaturi pe care să le alegem în viață. Ce s-a întâmplat? Nu mai contează. Normal că ne pare rău, că nu se poate, suntem la Dinamo și nu avem voie să facem așa ceva", a declarat Nedelcearu la Pro tv.