Războiul dintre Steaua şi galerie

Ultima actualizare:

    Steliştii n-au mai avut de mult momente de bucurie şi e puţin probabil să ia cu asalt Arena Naţională joi searaFoto Click!
Steliştii n-au mai avut de mult momente de bucurie şi e puţin probabil să ia cu asalt Arena Naţională joi searaFoto Click!

Războiul dintre Steaua şi galerie a început în momentul când clubul patronat de Gigi Becali a pierdut în favoarea Ministerului Apărării şi Protecţiei Naţionale, stema şi palmaresul. Disputa care ţine deja de de cinci luni s-a mai înmuiat în ultima perioadă, dar lucrurile sunt departe de o tranşare favorabilă, niciuna dintre părţi nelăsând loc de împăcare.

Totul a început înainte de finalul turului, undeva în luna noimebrie, când au apărut primele certitudini că procesul intentat de MApN nu e o glumă slabă. Atunci, fanii au reacţionat imediat şi au somat ambele părţi să cadă la un comun acord pentru a şti şi ei ce susţin. Nu s-a făcut nimic, iar războiul dintre Steaua şi galerie a devenit pe faţă.

Prima reacţie a suporterilor a fost să boicoteze partidele campioanei României, facţiunile organizate refuzând să mai apară la stadion. S-a întâmplat asta încă de la primul meci oficial din 2015, cel pierdut cu Rapid în Ghencea, scor 0-1, şi lucrurile continuă până azi. Între timp, suporterii şi-au ales o tabără, Armata, şi un duşman: Gigi Becali.

Războiul dintre Steaua şi galerie afectează echipa

Orgoliile par însă din ce în ce mai inutile şi mai nocive pentru rezultatele echipei. Asta pentru că războiul dintre Steaua şi galerie afectează jucătorii, care nu se mai pot exprima pe teren la fel cum o făceau cu stadionul plin. Puţinii fani neutri care mai vin la jocurile lui Tănase şi compania nu crează atmosfera de dinainte şi asta a transformat campiona într-o echipă normală, de care nu se mai teme nimeni.

Dacă până acum, Gâlcă şi bieţii lui s-au târât cât de cât cu variaţii în joc şi rezultate, acum, când se apropie finish-ul, Steaua pare sufocată. Diferenţa faţă de urmăritoarea ASA Târgu Mureş s-a micşorat la două puncte şi titlul nu mai e o certitudine. Astfel, Steaua a ajuns să tremure într-un campionat în care părea că defilează singură şi totul din cauza acestui conflict întreţinut artificial.

Rămâne de văzut dacă măcar în ceasul al 12-lea, războiul dintre Steaua şi galerie se va stinge, în virtutea unui obiectiv comun: câştigarea Ligii I. Din păcate pentru stelişti, lucrurile nu par să se îndrepte spre o reconciliere, mai ales după ultimul banner afişat la meciul cu Astra. ”Cuvintele dure adresate mereu asupra noastră nu vor putea opri revoluția roș-albastră”, a fost mesajul transmis șefilor Stelei, semn că deocamdată nimic nu pare de făcut.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William  sursa foto   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
nationala romania jpg
alibec bataie kosovo jpg
mircea lucescu jpg
Nita romania jpg
Ana Bogdan (EPA) jpg
Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Florin Nita (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net