S-a chinuit 4 ani să se lase de băutură

Ultima actualizare:

    Roy Carroll va fi titular în poarta Irlandei de Nord în meciul de vineri cu RomâniaFoto: AFP
Roy Carroll va fi titular în poarta Irlandei de Nord în meciul de vineri cu RomâniaFoto: AFP

Peste două zile, tricolorii lui Anghel Iordănescu vor trage la poarta lui Roy Carroll, un portar de 37 de ani care s-a născut a doua oară după ce a scăpat de viciul băuturii.

Roy Carroll nu e un nume mare în fotbalul mondial, deşi a îmbrăcat timp de patru sezoane (2001-2005) tricoul lui Manchester United. Nord-irlandezul vine acum la Bucureşti cu naţionala ţării sale şi va fi principala piedică în calea atacanţilor români. Portarul titular al britanicilor are în spate o carieră dramatică. În 2007, după o scurtă experienţă la West Ham, Carroll a picat în patima alcoolului, belea care l-a urmărit timp de patru ani. „Am fost la un pas să-mi pierd familia pentru că beam prea mult. M-am întrebat ce am de gând să fac. Să merg pe acest drum, care mă putea ucide în doi, trei ani sau să continui să trăiesc alături de familie”, a fost mărturisirea făcută de Roy în 2011, atunci când şi-a relansat viaţa transferându-se în Grecia, mai întâi la OFI Creta, apoi chiar la campioana Olympiacos. Roy reuşise astfel să lease în spate o perioadă neagră, în care a trecut inclusiv pe la o clinică de dezintoxicare, sub un nume fals (Jonathon Walker). Băutura n-a fost singura mare problemă cu care s-a confruntat Carroll. La un moment dat, desele accidentări i-au provocat o depresie cronică, în timp ce jocurile de noroc i-au stors o mare parte din venituri.

A ratat întâlnirea cu Tamaş

Dacă Gabi Tamaş ar fi fost apt de joc, atunci am fi asistat vineri la un duel inedit între internaţionalul nostru şi portarul Irlandei de Nord. La fel ca Roy Carroll, Tamaş a avut de suferit în urma unor escapade bahice. De altfel, Gabi Tamaş a fost condamnat în septembrie 2014 la opt luni de închisoare cu suspendare pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Motivul? Aflat în stare de ebrietate, a spart cu piciorul uşa de la intrarea într-un bloc.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charlene și Albert de Monaco GettyImages 2162706103 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Florin Nita (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (X, Twitter) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Nationala Romania antrenament (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net