Săpunaru, cel mai bun atacant al Viitorului

Ultima actualizare:

    Săpunaru a avut  ghinion în ambele  meciuri cu ViitorulFoto: Sportpictures.eu
Săpunaru a avut ghinion în ambele meciuri cu ViitorulFoto: Sportpictures.eu

Viitorul a câştigat doar două partide în acest play-off, ambele cu Astra şi ambele suspectate de adversare. De departe cel mai urât jucător este însă Cristi Săpunaru, care şi-a înscris câte un autogol atât în duelul de la Giurgiu, cât şi în cel de la Ovidiu. Iar antrenorul şi directorul sportiv al lui FCSB au luat foc!

“Săpunaru e rapidist şi urăşte Steaua. De aia face tot ce face”, spunea Gigi Becali după jocul tur dintre Viitorul şi Astra, în care în prima repriză s-au ratat trei penalty-uri, iar fundaşul şi-a marcat un autogol.

Nimeni nu se aştepta însă ca internaţionalul român să repete gafa şi la retur, iar asta i-a scos din minţi pe conducătorii lui FCSB, care simt că giurgiuvenii s-au predat cu trupa lui Hagi. ”Aş vrea să mă abţin de la orice comentariu, dar mi s-a făcut scârbă. Vreau doar să trag un mic semnal de alarmă: nu contează ce simţi pentru o anumită echipă, în momentul când semnezi cu o echipă cel mai important să respecţi ce ai semnat şi să-ţi faci meseria cum trebuie”, a declarat Laurenţiu Reghecampf, antrenorul roş-albaştrilor.

Directorul sportiv, Mihai Stoica, a fost mai evaziv, dar a trimis aceleaşi săgeţi otrăvite. ”De meciul de duminică chiar nu o să spun nimic. Vreau doar să-i întrebaţi pe cei ce spun că nu-şi doresc ca noi să luăm campionatul, cum se traduce asta în evoluţiile lor. Pentru că realizez că dacă nu-mi doresc ceva, desfăşor în sensul ăsta o activitate. În rest nu am prea multe de comentat”, a precizat şi Meme, care a uitat însă de episodul din urmă cu doi ani.

Atunci, Marius Şumudică şi restul birgăzii rapidiste de la Astra au spus de asemenea public că nu vor ca Steaua să ia titlul, dar în penultima etapă au învins-o pe Târgu Mureş şi i-au trimis titlul lui Becali. E drept că autogolurile lui Săpunaru par ciudate, dar pot fi doar coincidenţe penibile, iar FCSB-iştii n-ar trebui să răstălmăcească declaraţii doar atunci când conjunctura nu-i avantajează! Asta le cere şi Şumudică, antrenorul campioanei, prnitr-o declaraţie ironică, în stilul său caracteristic.

“Ei au pierdut cu 3-1 şi acum, că noi am pierdut cu 3-2, li s-a făcut scârbă. Poate ar fi bine dacă găsesc în drum o farmacie deschisă, să ia nişte emetiral. Sau poate au ei alte remedii, pentru că li s-a mai făcut scârbă şi altă dată şi unii nu au mai ajuns la meci”, a spus acesta, aducându-i lui Meme aminte de meciul de la Zurich, când a băut prea mult şi a rămas în cameră.

Ioniţă: «Sentimentele pentru Rapid nu pot fi cumpărate»


    Foto: Mediafax
Foto: Mediafax

Gigi Becali anunţase transferul puştiului minune al Astrei,crescut de Rapid, dar acesta i-a pus pofta în cui latifundiarului printr-o declaraţie de senzaţie dată după jocul de la Viitorul. ”Îi mulţumesc domnului Becali pentru vorbele frumoase la adresa mea, dar vreau să rămân dovada vie că banii nu pot cumpăra sentimentele şi nu voi ajunge niciodată acolo. Sunt rapidist şi ar însemna să-mi trădez familia. Rapid nu mai există oficial, dar în inima mea mai există şi nu voi şterge niciodată tatuajul”, a spus mijlocaşul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Alexandru Ciucu, naș de botez pentru Alma și Irina   Instagram (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Nationala Romania antrenament (Facebook) jpg
Daniel Birligea (Sportpictures) jpg
Romania nationala (Sportpictures) jpg
Romania Tonga, amical rugby (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net