Se transferă la Ajax! Răzvan Marin urcă pe podium după Mutu şi Chivu

Ultima actualizare:

    Răzvan Marin
Răzvan Marin

Dacă Ajax va plăti 12 milioane de euro pe mijlocașul lui Standard Liege, acesta va urca pe locul trei în topul celor mai „scumpi” fotbaliști români.

Până în prezent doar Adi Mutu și Cristi Chivu au trecut de bariera celor 10 milioane de euro în ceea ce privește sumele de bani cu care au trecut de la o echipă la alta. Pe urme la calcă tânărul internațional Răzvan Marin, dat ca și transferat de la Standard la Ajax.

Olandezii dau ca sigur transferul mijlocașului român de 22 de ani la Ajax Amsterdam, echipă calificată în acest sezon în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. S-a aflat și prețul pe care „lăncierii” îl vor plăti cât de curând belgienilor de la Standard Liege, oferta batavilor fiind de 12 milioane de euro. De aproape zece ori mai mult decât a încasat Viitorul lui Gică Hagi la începutul lui 2017, atunci când Răzvan Marin și-a început aventura în fotbalul belgian. Suma pusă pe masă de Ajax pentru fiul fostului fotbalist Petre Marin e una uriașă pentru un jucător din România. Drept dovadă, Răzvan va deveni astfel doar al treilea român din istorie care „sare” de 10 milioane de euro la acest capitol. Primii doi au fost nimeni alții decât Adi Mutu și Cristi Chivu, vârfurile generației din prima parte a anilor 2000. „Briliantul” conduce topul cu cele aproape 23 de milioane de euro plătite de Roman Abramovic pentru a-l avea la Chelsea, în timp ce fostul căpitan al naționalei are în CV două tranferuri pe bani grămadă. Mai întâi de la Ajax la Roma și apoi din capitala Italiei spre Inter Milano. De remarcat faptul că gruparea din Amsterdam devine încă o dată o trambulină de lansare pentru un fotbalist român. După modelul Chivu, Răzvan Marin va avea ușile larg deschise pentru a-și continua ulterior cariera la una dintre echipele tari din campionatele puternice ale Europei.

Cei mai „scumpi” fotbaliști români din istorie

Jucător                De la – La            An     Sumă de transfer

1. Adrian Mutu    Parma – Chelsea  2003  22,5 milioane de euro

2. Cristi Chivu     Ajax – AS Roma  2003  18 milioane de euro

3. Cristi Chivu     AS Roma – Inter  2007  16 milioane de euro

4. Vlad Chiricheș FCSB – Tottenham2013  9,5 milioane de euro

5. Adrian Mutu    Verona – Parma   2002  9 milioane de euro

Inițial s-a spus că transferul lui Răzvan Marin de la Viitorul la Standard Liege a costat peste două milioane de euro, dar se pare că în realitate suma a fost mai mică, undeva în jurul a 1,5 milioane de euro. Anticipând progresul lui Răzvan Marin, Gică Hagi și-a păstrat însă un comision dintr-un transfer ulterior, care în asemenea cazuri se învărte pe la 10-20 la sută. Astfel, în conturile Viitorului vor mai intra aproximativ două milioane de euro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charlene și Albert de Monaco GettyImages 2162706103 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Florin Nita (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (X, Twitter) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Nationala Romania antrenament (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net