Spectacolul fanilor la Copa America FOTO

Ultima actualizare:
Neymar este starul Braziliei, dar în meciul decisiv cu Venezuela va lipsi
Neymar este starul Braziliei, dar în meciul decisiv cu Venezuela va lipsi

Sud-americanii au roit tot timpul în jurul sporturilor de masă, iar femeile focoase n-au lipsit nici ele de pe stadioane. După repetiţia de la Mondialul de anul trecut, a venit la rând întrecerea continentală.

Copa America a dus în Chile, ţara gazdă, nu doar cele mai bune 12 echipe din America Latină, ci şi cei mai coloraţi şi excentrici fani din lume. Mai puţin tribali decât africanii, aceştia s-au dat în stambă colorându-şi trupurile, dezgolindu-se aproape total în public, cazul femeilor, sau purtând tot felul de haine şi accesorii ciudate. La capitolul sexy au lovit cel mai tare bolivienii şi columbienii.

Mayte Flores, fotografiată în stânga, a fost deja votată drept cea mai sexy boliviancă de la Copa America, aceasta înebunind audienţa cu formele sale generoase. Apoi, James Rodriguez şi compania au şi ei cu ce să se laude când vine vorba de suporteri de lux, în imaginea din dreapta fiind evident acest lucru. Nu în ultimul rând, „încornoratele” paraguaience duc mai departe ştafeta celebrei Larissa Riquelme, care a făcut furori la Mondialul din 2010. În ceea ce priveşte machiajele, măştile şi costumaţiile, greu îi poate cineva depăşi pe uruguaienii lui Cavani. Poate doar fanul venezuelean de mai sus, care se crede probabil vreun diavol împieliţat, la carnavalul de la Rio.

Brazilia se face de râs fără Neymar 


    Neymar este starul Braziliei, dar în meciul decisiv cu Venezuela va lipsi
Neymar este starul Braziliei, dar în meciul decisiv cu Venezuela va lipsi

Neymar e singura gură de foc din atacul Braziliei, dar gestul incalificabil din jocul cu Columbia, când i-a dat un cap în gură unui adversar, l-a suspendat automat. O singură etapă, deşi a văzut roşu direct, dar consecinţele negative pot apărea oricum. Starul Barcelonei nu e doar căpitanul Braziliei, ci şi cel mai bun marcator al trupei „selacao”, cu 44 de reuşite din 2010 încoace. Puţin după miezul noţii, împotriva Venezuelei, într-un meci decisiv, jucat cu calificarea pe masă la Santiago de Chile, Neymar va fi în tribună. Trebuie să-şi ispăşească etapa de suspendare pentru gestul de vedetă sfidătoare şi nesimţită făcut în urmă cu câteva zile, ceea ce oricum e prea puţin. Pe lângă problema lui personală, brazilienii se tem că nu vor avea nici acum şansa să redobândească Copa America, trofeu câştigat ultima dată în 2007. Asta pentru că statistica e crudă. Neymar a lipsit în doar două meciuri oficiale de când a debutat pentru naţională, iar în ambele coechipierii săi au fost umiliţi fără să înscrie vreun gol. Brazilienii au fost masacraţi cu 7-0 de Germania, în semifinala Campionatului Mondial găzduit anul trecut chiar de ei, iar apoi au fost învinşi clar, 3-0, şi de Olanda, în finala mică. Rămâne de văzut dacă vor rupe blestemul la noapte, când fără Neymar au nevoie de o victorie pentru accederea în sferturi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Tocanita de legume libaneza cu naut  Sursa foto shutterstock 2282965227 jpg
clickpentrufemei.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Florin Nita (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (X, Twitter) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net