Steaua în Liga Europa / Enache şi-a lăsat echipa în zece
Gabi Enache se afla în careul celor de la Osmanlispor, 0-2, la o fază fixă, şi l-a lovit cu capul în piept pe Ndiaye, nervos că nu a putut să scape din marcaj. A fost eliminat în minutul 45 şi Steaua a jucat jumătate de meci cu un om în minus.
"Sigur că puteam mai mult în repriza a doua, dacă Enache nu era eliminat. 100%! După primele 5-10 minute, din start, am echilibrat partida, după care am dominat prima repriză și cred că din minutul 45, de la acea eliminare, s-a schimbat jocul", a spus Aganovic.
"11 la 11 le-am pus probleme, am adus mingea în careul lor, am avut momente în care am controlat jocul la mijlocul terenului, am avut posesie clară, dar la nivelul ăsta e dificil, când ai un om în minus", a declarat Adi Popa. "Nu se pune problema să îi facem reproșuri lui Enache. Mai sunt 5 meciuri, mai avem un meci retur cu ei acasă. Sunt aceleași șanse, mai sunt 15 puncte în joc", a continuat el.
."Am alergat foarte mult în repriza a doua, după ce a ieşit Enache. S-a cunoscut că am jucat cu un om în minus, le-am dat puțin mai multe spații. Poate trebuia să abordăm și repriza secundă cum am abordat prima parte, chiar dacă eram cu un om în minus. Cu totii ați văzut că am jucat bine în prima repriza, am fi putut scoate un rezultat bun, dar în 10 oameni este dificil să rezişti şi să scoţi 0-0", a spus şi Tamaş.
"Jocul s-a încheiat pentru noi când am primit acel roşu. E păcat că un jucător cu o asemenea experiență să ia un cartonaș roșu la ultima fază a reprizei. Să lovească - sau nu știu ce a făcut la faza respectivă - și să lase echipa în 10 oameni...Este frustrant faptul ca primim cartonas rosu la ultima faza a primei reprize, este doar din vina lui Enache. Nu poti sa faci asa ceva la un asemenea nivel. Chiar i-am cerut scuze arbitrului la pauza, pentru ca am vazut faza. Din cate am vazut, Enache a primit al doilea cartonas galben, dar putea primi direct roşu. O să analizăm aceste elemente, dar la acest nivel e foarte greu", a tunat Reghecampf.