Suntem de două ori mai valoroşi de cât ungurii

Ultima actualizare:

    Stancu este unul dintre favoriţii selecţionerului Victor PiţurcăFoto: Mediafax
Stancu este unul dintre favoriţii selecţionerului Victor PiţurcăFoto: Mediafax

O analiză a loturilor României şi Ungarieri arată faptul că Piţurcă are la dispoziţie jucători cotaţi la 72,8 milioane de euro, în timp ce rivalul său se bazează pe unii ce costă doar 34,15 milioane euro.

Inclusiv pe hârtie “tricolorii” sunt favoriţi în meciul de mâine, iar cifrele o demonstrează: sunt de 2,13 ori mai scumpi şi evoluează la echipe celebre din Europa, iar adversarii activează, cu câteva excepţii, la formaţii de pluton sau din campionatul maghiar.

“Faţă de anul trecut, echipa României este mai puternică, iar Ungaria parcă a scăzut. Nu ştiu dacă neapărat valoric sau ca joc, dar rezultatele o arată. Ei au pierdut ultimul meci acasă, noi am câştigat în deplasare şi acum trebuie să demonstrăm pe teren că suntem mai buni”, a explicat Piţurcă. Şi, selecţionerul are dreptate. Conform siteului de specialitate www.transfermarkt.de, lotul “tricolor” pentru partidele cu Ungaria şi Finlanda e evaluat la 72,8 milioane de euro. E inclus şi Ciprian Marica, chiar dacă “vârful” nu poate juca mâine pe Arena Naţională.

Vlad Chiricheş e cel mai scump jucător

În general, fotbaliştii naţionalei au cote de ordinul milioanelor de euro, fiind doar doi inşi “plasaţi” în jurul sutelor de mii. Apoi, în CV-uri apar cluburi ca Fiorentina, Tottenham, Southampton sau Stuttgart, iar Vlad Chiricheş conduce în top cu o “valoare de piaţă“ de 11 milioane de euro. “Suntem conştienţi de forţa României. E o echipă care ştie ce vrea, e agresivă şi profită la maximum de cea mai mică greşeală a adversarului. Noi nu suntem o echipă de clasă mondială, însă unitatea poate fi atuul nostru”, a recunoscut noul selecţioner Pal Dardai. Iar, în tabăra sa situaţia nu e tocmai roz. Căpitanul Balazs Dzsudzsak, “aripă” ce activează la Dinamo Moscova, valorează zece milioane de euro, e cel mai scump din lot, dar tot nu-l egalează pe Chiricheş, lider în “clasamentul” nostru. Apoi, un alt pion important e atacantul celor de la Hoffenheim, Adam Szalai, un jucător de şase milioane de euro, dar care nu-l sperie pe Piţurcă. “Szalai rămâne unul dintre cei mai valoroşi jucători ai lor. Nu e un lucru bun că a apărut acum, însă şi în alte meciuri când l-am mai întâlnit, l-am anihilat”, a spus selecţionerul. Cotele ungurilor scad semnificativ şi mai mult de jumătate din lot e reprezentată de fotbalişti evaluaţi la pragul sutelor de mii de euro şi care joacă la echipe modeste.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net