VIDEO Marele Valderrama, actor în filme de comedie
Fostul fotbalist columbian Carlos Valderrama, recunoscut pentru celebra sa frizură, debutează pe marile ecrane într-un film de comedie, ce va fi lansat la Bogota, la data de 18 septembrie.
Titlul coproducţiei argentiniano-columbiene, "Por un puñado de pelos" ("Pentru un pumn de păr") face referire la renumita coafură blondă şi creaţă a fostului căpitan al naţionalei Columbiei.
Carlos Valderrama interpretează rolul primarului dintr-un sat în care, potrivit legendei, un izvor are multe efecte benefice, inclusiv creşterea părului "magic şi abundent".
Supranumit în Columbia, "El Pibe" ("Puştiul"), el a condus naţionala la Mondialele din Italia (1990), Statele Unite (1994) şi Franţa (1998), iar acum e sponsor al mai multor şcoli de fotbal şi a participat şi la campanii împotriva cancerului, vopsindu-şi celebra coafură blondă în culoarea roz.
Fostul adversar al lui Hagi şi al "Generaţiei de Aur" a fost aproape de a participa la alegerile parlamentare din 2013, dar s-a retras până la urmă din cursa electorală.