Viitorul, faţă în faţă cu coşmarul Budescu

Ultima actualizare:

    Constantin Budescu,  liderul din teren  al campioanei
Constantin Budescu, liderul din teren al campioanei

Partidele dintre Viitorul şi Astra Giurgiu au fost tot timpul spectaculoase şi pe muchie de cuţit, iar cea de azi, de la Ovidiu, se anunţă la fel. Unui jucător anume îi plac însă mai mult ca oricui aceste dueluri: Constantin Budescu.

Cel poreclit “Sarmale” a revenit în forţă după aventura nefericită în China, iar diseară, de la ora 18:00, are un meci care îl unge pe suflet. Mijlocaşul în vârstă de 27 de ani merge să joace cu campioana României la Ovidiu, împotriva echipei pe care a masacrat-o de câte ori a prins-o. În returul ediţiei 2012-2013, gruparea de la malul Dunării s-a impus cu 2-0, Budescu deschizând scorul în minutul 28. Decarul giurgiuvenilor avea să fie eroul principal şi în partidele din stagiunea 2013-2014, atunci când giurgiuvenii s-au impus la Chiajna, pe teren neutru, cu 4-0, hat-trick Budescu, şi cu 2-0 în retur, de asemenea scor deschis de Budescu din penalty.

Astra vine după eșecul de la Roma

În cea mai dramatică partidă dintre Astra şi Viitorul, încheiată 2-2 la Giurgiu în turul sezonului regulat al stagiunii 2016-2017, Budescu a marcat încă un gol în poarta lui Buzbuchi, dar omul meciului a fost atunci Florin Cernat, care a înscris o dublă. În total sunt şase reuşite ale lui Constantin Budescu în poarta Viitorului lui Hagi în ultimii trei ani, ceea ce transformă echipa de la malul Mării Negre în victimă preferată a mijlocaşului Astrei. În ceea ce priveşte partida în sine, cele două echipe au obiective total diferite. Viitorul, neînvinsă în ultimele patru partide, vrea să continue forma bună şi să stea cât mai aproape de Craiova şi de Steaua. În schimb, Astra e foarte jos în clasament şi cu fiecare etapă care trece şi nu recuperează din decalaj se îndepărtează de play-off. Diferenţă mare de puncte n-ar fi, doar patru, dar băieţii lui Şumudică trebuie s-o cam termine cu gafele dacă vor să se bată iar la titlu, nu la retrogradare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William  sursa foto   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
nationala romania jpg
alibec bataie kosovo jpg
mircea lucescu jpg
Nita romania jpg
Ana Bogdan (EPA) jpg
Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Florin Nita (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net