45 de milioane de euro încasaţi, transferuri ioc

Ultima actualizare:
Chiricheş şi Bourceanu  au fost cei mai  importanţi jucători ai  Stelei în sezonul trecut (Foto: Răzvan Păsărică)
Chiricheş şi Bourceanu au fost cei mai importanţi jucători ai Stelei în sezonul trecut (Foto: Răzvan Păsărică)

Fără Rusescu, Chiricheş şi Bourceanu, Steaua a pierdut mai mult de jumătate din potenţial. Şefii din Ghencea ar fi putut aduce în schimb alţi fotbalişti de valoare, dar s-au zgîrcit la bani, în condiţiile în care încasările clubului au fost mai mari ca niciodată.

De un an de zile, Steaua s-a transformat într-o maşină de făcut bani. Din transferuri, din bilete, din participarea în cupele europene şi din drepturile de televizare, conturile roş-albaştrilor s-au umplut în ultimul an calendaristic cu aproximativ 45 de milioane de euro. Principala sursă de venit a consituit-o participarea în cupele europene.

Paradoxal, deşi n-a impresionat pe nimeni în Liga Campionilor, UEFA va vărsa în visteria Stelei undeva în jurul sumei de 20 de milioane de euro. Nici parcursul excelent din trecuta ediţie a Ligii Europa nu e de neglijat, luând în considerare şi afluenţa de public de la meciurile disputate cu casa închisă pe Arena Naţională. Apoi, pe lângă banii de la forul european, Steaua şi-a vândut cei mai buni jucători pe sume consistente, „bomba" fiind transferul de aproape 10 milioane de euro al lui Vlad Chiricheş la Tottenham.

Ca bonus, câştigarea titlului de campioană a însemnat încă trei milioane de euro din drepturile de televizare ale Ligii I. Ei bine, când a fost vorba de cheltuieli şi de completarea lotului, Gigi Becali şi ceilalţi oficiali din Ghencea au investit la cote de avarie. Mai exact, totalul cheltuielilor din 2013 depăşeşte cu puţin suma de 10 milioane de euro, adică de patru ori mai puţin decât totalul veniturilor.

În continuare, deşi nu duceau lipsă de lichidităţi, conducătorii campioanei s-au orientat spre jucători ieftini, liberi de contract sau împrumutaţi (aşa cum e cazul lui Piovaccari).

Practic, cel mai scump transfer cu bani a fost cel al unui fundaş, Varela, în timp ce pentru Keşeru, Bogatinov, Adi Cristea sau Niţă nu s-a plătit nimic în afara unor banale prime de instalare.

În aceste condiţii, nici nu e de mirare că echipa lui Laurenţiu Reghecampf s-a chinuit teribil în perioada de pregătire, fără victorie în primele opt partide amicale (aseară, Steaua a disputat al nouălea meci, cu polonezii de la Korona Kielce, terminat după închiderea ediţiei).

Ieri a fost prima zi ca jucător al lui Trabzonspor pentru Alexandru Bourceanu. Noul „Pitbull" al grupării din Turcia n-a uitat de unde a plecat şi s-a adresat suporterilor Stelei. „Pe de-o parte sunt mulţumit, dar pe de altă parte sunt deja nostalgic şi melancolic. Sunt bucuros, dar şi trist. Totuşi, sunt convins că la sfârşitul lunii, când mă voi uita în cont, voi fi fericit", a declarat cu sinceritate internaţionalul român. Bourceanu va avea la Trabzon un salariu de 800.000 €, adică de şapte ori mai mare decât cel din România. „Ştiu că, într-o proporţie covârşitoare, nu voi mai juca niciodată la Steaua", a mai spus Bourceanu.


    Chiricheş şi Bourceanu  au fost cei mai  importanţi jucători ai  Stelei în sezonul trecut (Foto: Răzvan Păsărică)
Chiricheş şi Bourceanu au fost cei mai importanţi jucători ai Stelei în sezonul trecut (Foto: Răzvan Păsărică)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net