Daminuţă: “Am auzit de ţuică, dar n-am încercat-o”
“Am ales FC Maramures Universitar Baia Mare pentru domnul Romică Buia, pe care-l cunosc de aproape 10 ani. Am şi jucat împreună, dânsul îmi ştie calităţile şi poate să mi le pună în valoare.
N-am mai jucat de o lună şi jumătate, de când am intrat în vacanţă. Ultima oară am jucat la FC Tiraspol, în Republica Moldova, unde am evoluat în nouă partide, am marcat trei goluri şi am avut un tur reuşit, pot să spun. Mai multe rămâne să demonstrez în Baia Mare.
În cantonament îmi iau în primul rând laptopul, ca să îmi pot "omorî" timpul liber pe care îl voi avea cu un film, o ştire etc. In al doilea rand, de prea multe nu am nevoie în cantonament, pentru că antrenamentele vor fi foarte solicitante şi voi avea nevoie de odihnă.
Despre Maramures multe nu ştiu, sincer să vă spun. Dar mi-a povestit câte ceva tatăl meu, care, fiind prieten cu Romică, a mai fost în Baia Mare şi mi-a spus că e un oraş frumos, oamenii sunt foarte primitori.
Despre ţuica de aici, am auzit numai lucruri bune dar n-am gustat-o să îmi pot da cu părerea.
Ziariştii în România caută să promoveze scandalul. Eu de fiecare dată am fost scos ţap ispăşitor: eram în discotecă 30 de fotbalisti, a doua zi apărea că mi-am facut de cap; ieşeam cu o fată, a doua zi scria că am ieşit cu fata…cred că jurnaliştii au exagerat în ceea ce mă priveşte", a spus Daminuţă conform emm.ro.