Gică Hagi, atac fără precedent la Răzvan Burleanu
Într-o conferinţă de presă organizată astăzi, fostul internaţional Gică Hagi l-a criticat extrem de dur pe noul preşedinte al Federaţiei, Răzvan Burleanu.
Diferenţele de opinie dintre Hagi şi Burleanu au pornit de la condamnarea la închisoare a lui Gică Popescu.
"Cît timp va fi Popescu acolo, şi eu voi fi doar la televizor! Domnul Burleanu nu m-a cautat şi nici nu are de ce sa mă caute. tatăl lui e un om rău, daca îşi doreşte ca Popescu să rămână unde este, iar aşchia nu sare departe de trunchi. Până în 4 martie, am crezut, aşa cum spunea Mircea Lucescu, faptul că în Romania există invidie. De atunci am realizat că nu e invidie, ci e ură, şi domnul preşedinte Burleanu a spus că acum a început revoluţia şi că trebuie schimbat ce a fost în ultimii 24 de ani. Ar trebui să traducă această afirmaţie cu revoluţia, pentru că eu fac parte din generaţia care a reprezentat fotbalul în ultimii 24 de ani, iar cu Mircea Sandu preşedinte am ajuns pe locul 4 în lume", a declarat Hagi.