OFICIAL Lui Contra i s-a îndeplinit visul: va antrena în Spania!
"Începând de astăzi, contractul dintre FC Petrolul Ploiești și antrenorul Cosmin Contra s-a încheiat. Clubul nostru a luat act de dorința tehnicianului Contra de a renunța la funcţie, în favoarea unei cariere în Spania. Având în vedere performanţele obţinute la FC Petrolul și tot ce a însemnat prezența sa la Ploiești în ultimul an și jumătate, clubul nostru a considerat absolut normal să-l înţeleagă și să-i respecte decizia", se arată pe siteul Petrolului.
"Mulțumesc conducerii clubului pentru faptul că m-a înțeles și am încredere că și suporterii vor face același lucru. Petrolul va rămâne mereu în sufletul meu, este clubul care m-a lansat ca antrenor in fotbalul mare și voi încerca toată viața să-l ajut, la fel ca și pe toți oamenii implicați în acest proiect", a declarat Contra.
La rândul său, proprietarul clubului, Dan Capră, a afirmat: "Este o decizie grea pe care am fost nevoiți să o luăm astazi, dar nu puteam să-l refuzăm pe Cosmin, având în vedere ceea ce reprezintă el ca om și antrenor. Îi dorim mult succes în carieră și îi mulțumim pentru tot ce a făcut pentru orașul Ploiești. Îi asigurăm pe suporteri că vom lua imediat o decizie în privința noului tehnician al echipei, care suntem convinși că va asigura continuitate la nivelul performanțelor cu care fanii noștri s-au obișnuit deja".
În cursul zilei de astăzi va avea loc o conferință de presă pe această temă.