Universitatea Craiova a fost primită în Liga a II-a!
Comisiile FRF au decis ca Universitatea Craiova, echipa lui Mititelu, să fie primită în al doilea eşalon, după ce analizarea acestui caz a fost amânat de trei ori.
“Nu e o surpriză. Ar fi culmea să ne bucurăm pentru o situaţie normală. Vrem să promovăm, dar nu promit, după atâţia ani în fotbal, în care am păţit atâtea, mi-e teamă să mai spun ceva. Totuşi, nu concep să jucăm doi ani în liga a doua. Nu avem cel puţin deocamdată un lot care să defileze ca-n 2005, dar ne vom bate. Probabil că până în retur o să ne mai revenim financiar şi vom fi şi mai puternici.
Voi lăsa echipa Olguţei în pace dacă renunţă la numele Universitatea. Dacă nu, până în etapa a 7-a vor fi excluşi din campionat. Aţi văzut ce face TAS-ul, nu se joacă. Acum este momentul să vedem cât de mult şi-au dorit oltenii întoarcerea adevăratei echipe a lor, să fie alături de noi. Dacă doamna Primar foloseşte un singur teren de antrenament şi mie mi-l dă pe al doilea consider că lucrurile chiar sunt în regulă. Dacă Primarul nu-mi pune beţe în roate în doi ani pot face o echipă să mă lupt în Liga 1. Aştept să văd cât de olteancă e”, a spus Adrian Mititelu la Radio GSP.