VIP-urile au luat cu asalt Arena Naţională!
La meciul cu Turcia au asistat şi multe personalităţi din lumea sportului, de la foşti componenţi ai "Generaţiei de Aur" şi până la campioni mondiali la box.
În zona tribunei oficiale au putut fi observaţi şi foşti mari fotbalişti români: grupaţi lângă fostul selecţionerul Anghel Iordănescu se aflau Hagi, Gică Popescu, Ilie Dumitrescu, dar şi Pancu sau Dinu Gheorghe, actualul preşedinte al Astrei. Un rând mai sus, Mircea Sandu era îngândurat din cauza jocului, iar în partea stângă a Naşului, la câteva scaune distanţă erau Cosmin Contra, Roşu şi Vlădoiu. Tot în apropiere urmărea jocul şi Doroftei, fost campion mondial la box, dar "Moşul" a păstrat totuşi distanţa de luptătorul K1, Iftimoaie, cel ce stătea lângă Lucian Bute, un alt fost campion mondial la box, dar nu tocmai prieten cu Doroftei.
La o altă lojă se aflau fraţii Becali, stelistul Chipciu, fostul acţionar al lui Dinamo, Vasile Turcu şi fiul său Marius, dar şi membrii ai familiei Borcea. Separt de ei, însă tot la lojă, au următi meciul şi cuplul Reghe - Prodan, impresara adoptând de scurt timp un nou look.