Primele 48 de ore ale lui Mutu la Petrolul
De când s-a întors acasă şi a semnat cu „Lupii galbeni”, Mutu a fost hăituit atât de clubul său, cât şi de presă, în toate conjuncturile. Camerele de luat vederi au fost tot timpul pe „Briliant”, care de ieri a plecat cu echipa în Turcia, pentru primul cantonament al iernii. Iată însă ce program încărcat a avut în aceste prime 48 de ore în România.
Marţi, ora 17.00. Conferinţă maraton. Adrian Mutu a fost prezentat oficial marţi seara într-o conferinţă de presă care a durat o veşnicie. Atacantul de 35 de ani a fost supus de ziarişti la un adevărat tir al întrebărilor. Niciun aspect al vieţii sale n-a fost ocolit, iar „Briliantul" a demonstrat că a învăţat ceva în străinătate şi a răspuns direct, până la capăt, fără clişee sau stereotipii. Mutu n-a mai stat o oră într-o conferinţă de pe vremea scandalului „Cocaina".
Marţi, ora 17.00: La conferinţa de presă, Mutu a primit tricoul cu numărul 10
Marţi, ora 18.15. Prezentare cu artificii. Fostul jucător al lui Ajaccio n-a scăpat însă doar cu atât. După vorbe, acesta a trebuit să treacă şi la fapte. Cu camere de luat vederi după el, doar Dolce Sport n-a plătit degeaba 10.000 de euro, Mutu a fost condus în vestiarul Petrolului pentru a se schimba în echipamentul de joc şi a ieşi pe gazon, unde îl aşteptau peste 7.000 de fani. Au urmat jonglerii, autografe, artificii, mingi semnate şi bezele trimise în tribune şi o seară încheiată alături de antrenorul Contra, la o emisiune TV.
Marţi, ora 18.15: 8.000 de fani au venit să vadă prezentarea oficială a „Briliantului”
Miercuri, ora 13.00. Acţiune pentru noul sponsor, Opel. Nici miercuri n-a fost o zi mai uşoară pentru Adrian Mutu, care a fost plimbat ca ursul prin oraş ca să-l vadă lumea. De dimineaţă, împreună cu alţi coechipieri de la Petrolul, a mers la o reprezentanţă Opel, din Ploieşti, unde s-a semnat un contract de sponsorizare de 1,2 milioane de euro. Mutu şi-a făcut poze în noul model Astra, din această categorie urmând să primească şi clubul câteva automobile. Nu se ştie dacă şi Mutu, care are probabil bolizii lui.
Miercuri, ora 13.00: Adrian a fost în centrul atenţiei la semnarea unui contract de sponsorizare
Miercuri, ora 18.30. Primul antrenament oficial. Seara a urmat primul antrenament al Petrolului din această iarnă, ţinut chiar de antrenorul Cosmin Contra pe Stadionul Ilie Oană. Deşi era destul de frig afară, 7.000 de oameni au venit să-i vadă pe Mutu şi compania la prima mişcare pe 2014 şi atmosfera a fost ca la un meci oficial, cu torţe şi petarde. Din fericire, „Briliantul" nu s-a accidentat la această primă sesiune de pregătire.
Miercuri, ora 18.30: La primul antrenament efectuat la Petrolul a aflat că e coechipier şi cu Zicu
Joi, ora 09.00. Vizită medicală la INMS. Ultimul hop pe care a trebuit să-l treacă Mutu în primele 48 de ore ca jucător al Petrolului a fost vizita medicală obligatorie. Atacantul n-a mai trecut pe la Institutul Naţional de Medicină Sportivă de pe vremea când juca la Dinamo, iar ieri a făcut din nou cunoştinţă cu culoarele sale înguste. Măcar totul a ieşit bine, iar după amiază a putut pleca în Antalya cu restul echipei pentru a se pregătit de un retur cu mari aşteptări.
Joi, ora 09.00: Mutu a făcut vizita medicală în Bucureşti pentru prima dată după 14 ani
"Obiectivul meu personal este să joc toate meciurile, să dau cât mai multe goluri, să ajut echipa"
Adrian Mutu