EXCLUSIV Chivu, operaţie în premieră mondială

Ultima actualizare:

    Cristi Chivu  s-a transferat la  Inter în anul 2007
Cristi Chivu s-a transferat la Inter în anul 2007

O operaţie care până acum s-a făcut doar pe cadavre! Nu este un scenariu S.F, ci este realitatea despre intervenţia chirurgicală la care Cristi Chivu va fi supus pentru a i se rezolva problema pe care o are la un deget de la piciorul drept. Fostul căpitan al naţionalei pleacă în SUA, la o clinică din Coral Gables, iar săptămâna care vine este decisivă pentru viitorul său.

August 2012. O banala luxaţie la un meci din Liga Europa. De la asta a pornit tot coşmarul lui Cristi Chivu. Fotbalistul lui Inter Milano a fot operat la deget, două luni mai târziu a revenit pe gazon pentru un meci din Cupa Italiei, dar problemele au reapărut, aşa că românul de 33 de ani a suferit o nouă intervenţie chirurgicală. Lucrurile păreau că reintră în normal, însă piciorul drept al lui Chivu a cedat iar în mai, când a şi jucat ultima dată pentru italieni. Şi pentru ca ghinionul să fie total, la doar şase luni distanţă de la cea de-a doua operaţie, în august 2013 Chivu a ajuns iar la cuţit.

De această dată s-a internat la clinica „Doctors Hospital", din Coral Gables, din apropiere de Miami. Au urmat luni de fizioterapie şi recuperare, însă problemele nu au dispărut, iar în ianuarie, atunci când s-a dus din nou în State pentru un consult care urma să decidă viitorul său fotbalistic, verdictul medicilor a fost extrem de dur. O nouă intervenţie la acelaşi deget, de data aceasta mult mai complexă. „Cristi nu mai poate să calce. Are dureri îngrozitoare deşi ia calmante", ne-a mărturisit un apropiat al fotbalistului.

„În acest moment nu se pune problema revenirii lui pe teren. Singura preocupare a medicilor şi grijă a lui Cristi este să poată călca pe piciorul drept şi să poată merge ca un om normal. Nu este vina nimănui că s-a ajuns în această situaţie. Uzura şi-a spus cuvântul, problemele de vascularizare în zona respectivă, oepraţiile de până acum...", ne-a mai povestit aceeaşi sursă.

Dezvăluirile sunt incredibile: operaţia la care va fi supus fostul căpitan al echipei naţionale se va efectua în premieră mondială. „Intervenţia chirurgicală nu s-a mai făcut până acum decât pe cadavre. Cazul lui Cristi este unic, iar medicii care s-au ocupat de situaţia lui au făcut luni de cercetări pentru a dezvolta un procedeu prin care să se poate reface ligamentele care practic nu mai există. El nu mai are ţesut şi articulaţiile se dau peste cap", ne-a mai povestit acesta.

Chivu va sta o perioadă mai lungă la Coral Gables, recuperarea după operaţia o va face în ţară, însă va merge din trei în trei luni la clinică pentru câte un nou consult amănunţit.

A sărbătorit ziua fiicei

Dacă pe plan sportiv lucrurile nu merg deloc aşa cum şi-ar dorit, Cristi trăieşte cu satisfacţia că are o familie de milioane. Ieri, a şi fost prilej de petrecere, pentru că Natalia, fiica cea mare a lui Cristi şi a Adelinei, a împlinit cinci ani. Soţii Chivu, Natalia şi mezina familiei, Anastasia, 3 ani, s-au distrat, alături de prietenii apropiaţi şi de copiii lor.

Românul, la mâna unui chirurg renumit în America

De Chivu se vor ocupa cei mai buni medici în domeniu. Fotbalistul lui Inter va fi tratat de o echipă de medici condusă de un chirurg renumit, specializat pe astfel de intervenţii la picior. Thomas San Giovanni are clienţi din întreaga lume şi se ocupă de mulţi sportivi. Printre cei care i-au fost sau îi sunt pacienţi se numără hocheiştii de la Florida Panthers, jucătorii de fotbal american de la Tampa Bay Buccaneers dar şi membrii Baletului din Miami.

simeon stalpnicul png

Are probleme la al doilea deget de la picior

Chivu are probleme la al doilea deget de la piciorul drept. Ligamentul acestuia care acoperă articulaţia celui de-al doilea deget de la picior a fost cusut de două ori şi acum e distrus total. Cum rolul ligamentului este de a opri articulaţia să se dea peste cap, acum degetul lui se mişcă mai mult decât trebuie. Mişcarea atrage probleme şi la fascia plantară, o bandă de ligament care uneşte călcâiul cu degetele şi formează arcul piciorului, în talpă. E necesar ca toate degetele să aibă câte un ligament, pentru că altfel mersul se deformează, iar în timp se uzează şi celelalte ligamente.

N-a mai jucat din mai 2013

Cristi Chivu mai are contract cu cei de la Internazionale Milano până la 30 iunie, însă este puţin probabil ca înţelegerea să se deruleze normal, având în vedere faptul că în acest moment se pune problema ca fundaşul să poată merge ca un om normal. Cristi a evoluat pentru italieni ultima dată în mai 2013, la meciul cu Lazio, terminat 1-3. Chivu a fost ofertat de Gică Popescu să vină în staff-ul său de la FRF.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
William și copiii Wales, Profimedia (3) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Simona Halep (Getty Images) jpg
cristiano ronaldo bucurie jpg
sumudica si geaca norocoasa jpg
ianis hagi rangers profimedia jpg
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
FCSB (Sportpictures) jpg
Rapid Dinamo (Sportpictures) jpg
Minge - fotbal
image
actualitate.net
image
actualitate.net