Hagi, atac la adresa lui Burleanu
Gică Hagi se pregătea să vină la FRF în echipă cu Gică Popescu, cumnatul său. Cum “Baciul” a fost închis, planurile le-au fost date peste cap. Cu toate astea, “Regele” a pornit, din senin, un atac virulent la adresa celui care a câştigat şefia FRF, Răzvan Burleanu.
După arestarea celor opt oameni de fotbal din "Dosarul Transferurilor", apropaiţii lor au trecut şi trec prin clipe grele. E şi cazul lui Gică Hagi, cumnatul lui Gică Popescu şi omul apropiat, pe parcursul anilor de toţi cei implicaţi în ancheta care i-a aruncat după gratii pe "greii" din fotbal. Gică Hagi a fost ieri de nerecunoscut! "Regele" s-a lăsat pradă emoţiilor şi a răbufnit ieri la adresa lui Răzvan Burleanu, omul care a ajuns şef la Federaţia Română, post vizat de Gică Popescu.
"Dânsul a spus că a venit revoluţia în fotbalul românesc după 24 de ani. Păi în ăia 24 de ani suntem şi noi, Generaţia de Aur. Eu mă includ în perioada 1990-2000 în care fotbalul românesc a făcut cele mai mari performanţe din istorie. Ce înseamnă această revoluţie? Preşedintele vechi cu jucătorii şi antrenorii au dus echipa pe locul patru în lume în aceşti 24 de ani. În aceşti 24 de ani, România a avut trei Mondiale şi două Europene unde s-a făcut performanţă. Sunt 24 de ani în care Mircea Sandu şi noi am reprezentat România aşa cum trebuie în lume", a fost discursul de început al lui Hagi.
Acesta a mers mai departe şi l-a "taxat" şi pe tatăl lui Răzvan, Burleanu senior, fost fotbalist: "Părintele domnului preşedinte să fie mai atent când vorbeşte. E un om rău. Să-ţi doreşti ca Popescu să rămână acolo... Înseamnă că eşti rău. Şi pentru mine, aşchia nu sare departe".