Mircea Sandu: «Jean Pădureanu nu are ce să mănânce»!
79 de ani! Aceasta este vârsta lui Jean Pădureanu, fost preşedinte la Bistriţa şi cel mai longeviv conducător din fotbalul românesc. Bătrâneţea însă nu i-a adus liniştea de care avea nevoie, ci o grămadă de probleme.
I se spune "Lordul", dar viaţa pe care o duce în prezent este departe de cea a unui aristocrat! Ajuns la 79 de ani, Jean Pădureanu are grija zilei de mâine. A fost conducător de club zeci de ani, prin mâna lui au trecut sume uriaşe şi a avut câştiguri mari, dar pe care a preferat să le investească în clubul ardelean. Acum însă o duce extrem de rău, iar dezvăluirile făcute de Mircea Sandu sunt cutremurătoare.
"Şi-a vândut apartamentul pentru că nu avea bani de medicamente. Avea şi datorii foarte mari. M-a sunat şi m-a rugat să am grijă de el pentru că nu are ce să mănânce. Între familiile noastre este o mare legătură. Acum eu am grijă de el", a precizat preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.
Varianta "Naşului" este confirmată şi de Dumitru Dragomir, omul cu care Pădureanu se ştie de peste 30 de ani. "Are probleme mari de sănătate, dar şi financiare. Pensia lui este de 18-19 milioane, dar are o grămadă de datorii", a punctat Mitică.
Dragomir cere ajutor la FRF pentru «Lord»
Fost şef la LPF, Dumitru Dragomir face acum apel la cei care conduc fotbalul românesc pentru a-l ajuta pe Jean Pădureanu. "Cei de la FRF şi LPF ar trebui să se gândească bine şi să-i ofere o rentă viageră de 1.000 de euro lunar, pentru câte lucruri bune a făcut Pădureanu pentru fotbalul nostru", a spus "Corleone", care a precizat că au mai rămas puţini conducători asemenea fostului preşedinte al Gloriei Bistriţa.